La fel ca în ultimii ani, Politehnica Timișoara a fost prezentă printre micuți cu ocazia Zilei Copilului. Clubul alb-violet a amenajat un teren de fotbal în Parcul Copiilor, invitându-i pe cei mai mici pasionați de fotbal să descopere tainele acestui sport.

Grupele cele mai mici ale clubului alb-violet au fost prezente astăzi, în Parcul Copiilor. Pe terenul amenajat aproape de intrarea dinspre Prefectură, au fost organizate meciuri demonstrative între grupele de copii ale Politehnicii și antrenamente, fiind invitați să încerce mingea și ceilalți copii din parc.

„Ne dorim să fie o acțiune pe care să o facem în fiecare an. Vrem să fim cât mai aproape de copii, să îi familiarizăm cu jocul de fotbal, să le arătăm cum se desfășoară antrenamentele și să înțeleagă cât mai mult din acest fenomen. S-a văzut și în acest sezon că viitorul clubului e un obiectiv principal pentru noi. Lucrăm foarte mult la acest aspect și sperăm ca și pe viitor să organizăm cât mai multe acțiuni legate de copii”, a declarat președintele A.S.T. „Druckeria”, Sebastian Novovic.

Juniorii prezenți la această acțiune au fost coordonați de experimentatul Dorel Mașcovescu, antrenor la grupele 2011 și 2012-2013 ale Politehnicii și responsabil cu selecția și inițierea în Centrul de Copii și Juniori.

„Nu pot să am decât o părere bună despre o asemenea acțiune, care își propune să promoveze începutul drumului în fotbal, inițierea. Aici ducem o lipsă acută. De asemenea, e o acțiune care se corelează cu sportul de masă, care la noi a cam dispărut. O tot legăm de «Daciadă», spunem că e ceva ce vine din comunism. Însă în străinătate se promovează intens acest fenomen. Neavând sport de masă, sărim etape importante, iar rezultatele se văd. Probabil că la un moment dat se va înțelege necesitatea sportului de masă, dar mi-e teamă că va fi prea târziu… Noi, la Politehnica, ne propunem să promovăm sportul de masă, pentru că de aici pleacă totul, de aici pornește performanța”, a afirmat Mașcovescu.

Terenul de fotbal și standurile amenajate în parc au stat la dispoziția copiilor preț de cinci ore.