Alin Ignea rămâne la Politehnica Timișoara până în 2020 (Foto: Emanuel Titus Ilieși)

Politehnica Timișoara continuă negocierile cu fotbaliștii care au încheiat stagiunea 2017/2018. În această săptămână, un alt jucător cu experiență a acceptat să continue la gruparea alb-violetă. E vorba despre mijlocașul Alin Ignea, care a semnat cu clubul un contract valabil pentru următoarele două sezoane.

Alin Ignea a fost unul dintre oamenii de bază ai Politehnicii în campionatul recent încheiat. A bifat 24 de apariții în Liga a II-a, dintre care 23 ca titluar, și a marcat patru goluri (câte unul în 2-2 la Foresta Suceava; 3-0 cu ASA Târgu Mureș; 5-0 la Metaloglobus București și 2-1 cu CS Afumați). În total, a bifat 1965 de minute în ediția 2017/2018 a eșalonului secund.

Mijlocașul central în vârstă de 29 de ani a sosit pe „Știința” în vara anului trecut, după un sezon petrecut în Liga I, la concitadina ACS Poli, dar marcat de o accidentare gravă, în pregătirea de vară, care i-a permis să bifeze doar două jocuri oficiale în sezonul 2016/2017.

Născut la 28 aprilie 1989 la Timișoara, Alin Ignea a început fotbalul la Auto, mai evoluând pe parcurs la Hexe Jebel, Național Sebiș, UTA, Pandurii Târgu Jiu, FC Botoșani, FC Olt Slatina, FCM Baia Mare și ACS Poli. Cota sa de piață e în urcare, fiind cifrat în prezent la 125.000 de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de. O creștere semnificativă față de vara anului trecut, când era cotat la 50.000.

Jucătorii din lotul care au încheiat sezonul trecut și care au semnat prelungirea cu Politehnica sunt, în acest moment, Dănuț Bilia, Ioan Mera, Adrian Poparadu, Ionuț Plămadă și Alin Ignea. Alți trei mai au câte un an de contract cu alb-violeții: Răzvan Ghinescu, Ionuț Coadă și Marvin Schieb. De asemenea, în ultima săptămână s-au perfectat două transferuri, cele ale fundașului Bogdan Nicolescu și atacantului Bogdan Bozian, ambii provenind de la CSM Lugoj.