Foto: Raluca Pandor

Politehnica Timișoara a fost învinsă cu 1-0, în meciul considerat pe teren propriu, de concitadina Ripensia Timișoara. Antrenorul Cosmin Petruescu regretă că seria pozitivă pe care echipa o traversa în campionat s-a oprit odată cu acest derby local.

„Din punctul meu de vedere, este o înfrângere dureroasă, venită după o serie de rezultate pozitive. Ne doream să prelungim cât mai mult această serie. A fost genul de partidă care trebuia câștigată sau, dacă nu reușeam să o câștigăm, era foarte important să nu o pierdem. Cum spuneam, e o înfrângere care vine într-un moment nepotrivit pentru noi. Eram conștienți de acest lucru, dar din păcate, din cauza mai multor factori, asupra cărora nu are rost să revin, nu am reușit ceea ce ne-am propus în totalitate. Știam că întâlnim o echipă a Ripensiei rănită în orgoliu, după ultimele rezultate pe care le-au înregistrat. A fost genul de partidă care oricând putea să relanseze evoluția ulterioară a lor și ne pare rău că au reușit acest lucru chiar în meciul cu noi. Dacă ne-a plăcut să ne bucurăm la victorii, trebuie să fim realiști, să avem demnitate și să învățăm ceva și din această înfrângere”, a declarat Cosmin Petruescu.

„Conferențiarul” a continuat prin a analiza partida: „A fost o partidă pe care noi am controlat-o în pare parte a timpului, cel puțin din punctul de vedere al posesiei. Din păcate, am primit un gol la o greșeală copilărească a noastră, o greșeală de poziționare, în momentul în care noi ne aflam în atac. Un gol care a venit, din punctul meu de vedere, contrar cursului jocului. Apoi, e normal, Ripensia s-a apărat de multe ori supraaglomerat. Poate ne-au cedat deliberat posesia, poate nu au reușit să țină mai mult de minge, dar din păcate nu am reușit să fim mai inspirați în fața porții adverse. Am avut doar câteva situații de gol, fără a avea ocazii foarte, foarte clare, pe care nu am reușit să le fructificăm. Am început jocul într-o formulă ofensivă, ne-am dorit să impunem ritmul, să avem posesie, să avem situații de a marca, dar probabil că ne-a lipsit inspirația pe ultimii 15-20 de metri. Am încercat tot felul de variante ofensive, am schimbat și sistemul de joc pe parcursul partidei, am rotit jucătorii pe posturi, am mutat și ofensiv, dar n-a fost să fie. Am început meciul cu patru jucători U21 și l-am încheiat cu cinci, ceea ce, cred eu, este un câștig pentru noi. Se demonstrează că proiectul pe care l-am început în vară este în grafic”.

Tehnicianul polist a explicat și modificările din formula de start, unde a surprins, în primul rând, titularizarea lui Bogdan Nicolescu pe postul de fundaș dreapta în dauna lui Dănuț Bilia, rămas pe banca de rezerve.

„În momentul în care am văzut programarea jocurilor cu Farul, Brăila și Ripensia într-o perioadă foarte scurtă de timp, am încercat să alcătuiesc trei formule de echipă, astfel încât, în ultimul joc, să avem în primii 11 cât mai puțini jucători care să fi evoluat 90 de minute în precedentele două partide. Din păcate pentru noi, la Brăila am avut o schimbare pierdută, prin accidentarea lui Lazea, care din acest punct de vedere, mi-a dat calculele peste cap. În jocul de astăzi, dintre cei care au evoluat toate minutele în aceste jocuri au fost Coadă, Ignea și Velici. Am încercat să avem un plus de prospețime pe fiecare post, ne-a reușit acest lucru în precedentele jocuri. Dar nu cred că acesta a fost motivul pentru care nu am obținut astăzi cele trei puncte. Am încercat să îi anihilăm acolo unde erau puternici și să speculăm eventualele breșe din defensiva lor. Nu m-au surprins tactic cu nimic, mă așteptam și la o așezare cu trei fundași centrali, care a mai fost folosită în perioadele în care domnul Suciu a asigurat interimatul. Încă o dată, nu cred că, din punct de vedere tactic, o echipă a surprins pe cealaltă. Pur și simplu a fost o nesincronizare în defensiva noastră, iar în astfel de meciuri câștigă cel ce greșește mai puțin. La fel s-a întâmplat și cu noi în Cupă, când noi am fost cei care am greșit mai puțin și am avut câștig de cauză”, a mai spus Petruescu.

De asemenea, antrenorul polist a vorbit și despre sistemul cu trei jucători de atac folosit în ultima perioadă, cu Bozian, Velici și Plămadă, în cazul jocului din această seară: „Încă de când am preluat echipa, am spus că îmi doresc să implementez mai multe sisteme de joc, tocmai pentru a putea să surprindem adversarul atunci când evoluăm într-un anumit sistem și nu reușim să-l desfacem sau ceea ce ne-am propus nu dă rezultate. E un sistem în care am mai jucat și, cu siguranță vom mai juca în partidele următoare”.

Cosmin Petruescu nu a încheiat conferința de presă fără să transmită felicitări adversarilor pentru rezultatul obținut. „Nu îmi doresc ca, prin ceea ce am declarat la această conferință, să diminuez din meritele Ripensiei. O echipă care a știut ce a vrut de la această partidă. Îi felicit pentru modul în care au abordat-o. Trebuie să fim fair-play și să îi felicităm pentru cele trei puncte, foarte importante pentru ei în acest moment”, a conchis Cosmin Petruescu.