Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara a controlat și meciul cu Luceafărul Oradea, și-a creat ocaziile mai clare și mai numeroase, însă nici de această dată rezultatul nu a fost cel așteptat. S-a încheiat 0-0 pe „Dan Păltinișanu”, în compania bihorenilor, pe un meci disputat pe o temperatură extrem de ridicată.

„Țin să felicit jucătorii ambelor echipe pentru efortul pe care l-au depus. Chiar au fost admirabili, și ai noștri, și cei ai vizitatorilor. Cel puțin de pe margine mi-a fost destul de greu doar să urmăresc meciul din soare. N-aș fi vrut să fiu în pielea jucătorilor, să trăiesc senzațiile pe care le-au trăit ei pe parcursul celor 90 de minute. Deși meciul a fost programat la ora 18.00, căldura a fost totuși destul de mare și cred că a influențat decisiv jocul ambelor echipe”, a spus Cosmin Petruescu despre cadrul în care s-a jucat partida.

În ceea ce privește jocul… „În prima repriză a fost un joc destul de echilibrat, poate cu un plus de partea noastră, însă a doua jumătate a meciului ne-a aparținut în totalitate. La pauză am încercat să dăm o altă dinamică jocului, am schimbat sistemul, am încercat să ne adaptăm cât mai repede la condițiile de joc. Ca rezultat, istoria se repetă, pentru că din nou am controlat jocului. Nu am foarte multe lucruri să le reproșez băieților, ne-am creat foarte multe ocazii, atât pe atac pozițional, cât și din faze fixe, dar încă nu suntem suficient de inspirați în fața porții. Cu siguranță, trebuie să fim mai concentrați la antrenamente și să fim mai pozitivi. Suntem o echipă relativ tânără, am început și astăzi cu patru jucători U21. Avem încă destule fluctuații, chiar de la o repriză la alta, dar îmbucurător este că după pauză, în toate partidele disputate până acum, am fost echipa care a impus ritmul de joc”, a apreciat Petruescu.

„Conferențiarul” știe ce le lipsește elevilor săi din avanposturi pentru a perfora poarta adversă: „Le lipsește încrederea… Sunt convins că, odată ce vom reuși să câștigăm un joc, ne vom descătușa. Știu cum se pregătesc băieții, știu ce lucrăm, îi văd foarte motivați înainte de fiecare joc, își doresc foarte mult să obțină rezultate pozitive, prin care să îi răsplătim pe suporterii noștri. Fanii au fost și astăzi admirabili, ne-au susținut în permanență și sperăm să le răsplătim fidelitatea față de echipă și culori cu proxima ocazie”.

Politehnica are un punct după trei etape, deși jocul practicat în toate cele trei partide ar fi îndreptățit-o la mai multe.

„E doar o chestiune de moment. În toate partidele de până acum, cred eu că am jucat de la egal la egal cu adversarii noștri. N-aș vrea să vorbesc de acum despre U Cluj, important e deocamdată să-i recuperăm pe jucătorii noștri accidentați și să-i refacem din punct de vedere fizic pe cei care au jucat astăzi. Campionatul e lung… Două-trei victorii consecutive imediat te ridică în clasament, dar, în același timp, o serie de rezultate negative te mențin în partea inferioară. Nu disperăm, privim spre viitor cu încredere datorită jocului pe care îl prestăm”, a conchis Cosmin Petruescu.