Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto

Politehnica Timișoara se află în fața unei deplasări extrem de dificile, pe terenul Academicii Clinceni, formație care a cochetat în permanență cu podiumul în actuala ediție de campionat. Antrenorul alb-violeților, Cosmin Petruescu, a prefațat astăzi, în fața presei locale, întâlnirea cu tânăra grupare ilfoveană, pregătită de un fost polist, Ilie Poenaru.

„Suntem conștienți că ne va aștepta o partidă dificilă, împotriva unei echipe cu o prezență constantă pe podium. Chiar dacă au trecut 14 etape, Academica Clinceni e o echipă care, mai mereu, s-a aflat pe primele trei poziții. E o echipă care practică un fotbal total, care se bazează pe o posesie prelungită. Am avut ocazia să îi văd în mai multe partide pe care le-au disputat în această perioadă. Au în componență jucători de o calitate tehnică foarte bună și, nu întâmplător, e o echipă echilibrată pe compartimente. Au atât cel mai bun atac, cu 31 de goluri marcate, la egalitate cu «U» Cluj, cât și cea mai bună apărare, cu doar 8 goluri primite, lucru mai rar întâlnit la o echipă atât de ofensivă. Suntem conștienți de calitățile pe care le au adversarii noștri, dar și noi am făcut partide bune spre foarte bune împotriva echipelor din fruntea clasamentului. Suntem foarte încrezători în potențialul echipei noastre, în ciuda problemelor de efectiv pe care le avem după jocul cu UTA, pentru că, așa cum am spus imediat după meci, acest derby a lăsat urme adânci în rândurile noastre. Cei care vor intra în locul accidentaților și suspendaților vor dori cu siguranță să demonstreze că sunt jucători pe care Politehnica Timișoara se poate baza în orice moment”, a declarat Petruescu.

„Conferențiarul” spune că atmosfera în vestiar e mai bună, după amărăciunea trăită sâmbătă în meciul cu UTA, fapt la care și-au adus contribuția și jucătorii cu experiență din lot.

„Mă bucur că am în lot câțiva jucători cu experiență, care au mai disputat astfel de partide, s-au mai confruntat cu astfel de situații și, cu siguranță, și-au pus amprenta în vestiar asupra jucătorilor tineri și i-au ajutat să depășească mai ușor acest moment. Nici nu aș vrea să mai insistăm foarte mult pe tema jocului cu UTA… A trecut, sperăm că am învățat ceva din cele două derby-uri pe care le-am pierdut pe teren propriu și pe care, suntem conștienți cu toții, nu ar fi trebuit să le pierdem. În analiza jocului, am scos în evidență atât lucrurile bune, cât și greșelile personale și colective. În această săptămână, am încercat să corectăm aceste greșeli și sperăm că am reușit în mare parte. Rămâne de văzut în jocul de sâmbătă dacă ne-am atins obiectivele, inclusiv prin testul de ieri, cu CNP. În astfel de partide sunt situații de joc cu care e posibil să ne confruntăm și în partidele oficiale. Am spus-o și după meciul de ieri că nu am fost mulțumit de rezultat, pentru că nu pot fi mulțumit atunci când echipa mea pierde, indiferent de natura jocului. În schimb, mă bucur că am fost puși în niște situații pe care, cred eu, le-am clarificat inclusiv la antrenamentul de astăzi”, a mai precizat Petruescu.

Meciul de la Clinceni va fi abordat fără doi dintre jucătorii cu experiență din lot, deveniți indisponibili în urma derby-ului cu UTA.

„Ignea e suspendat, iar Scutaru e accidentat. Mera a avut și el unele probleme medicale, iar Poparadu s-a antrenat astăzi normal cu echipa, după ce în prima parte a săptămânii a acuzat și el unele probleme la gleznă, după câteva intrări mai dure ale celor de la UTA. O decizie finală în privința alcătuirii formației o voi lua după antrenamentul de mâine dimineață. Indisponibil e și Bănică, tot din motive medicale”, a afirmat Petruescu.

Cu ocazia meciului cu Politehnica, Academica va reveni pe arena centrală a complexului din Clinceni, la care s-au efectuat în ultima perioadă lucrări de modernizare, dar și de întreținere a gazonului.

„Din acest punct de vedere, e o motivație atât pentru ei, cât și pentru noi. E o plăcere să joci pe un teren cu un gazon foarte bun. Într-adevăr, Clinceniul fiind o echipă de posesie, e normal să prefere un gazon de calitate. Din ce știu eu, și tribunele sunt foarte aproape de teren și, probabil, și presiunea publicului va fi mai mare decât în alte jocuri din deplasare. Dar și noi, la fel ca gazdele de sâmbătă, avem în componență suficienți jucători tineri și încerc să le insuflu această plăcere de a juca fotbal”, a mai spus Cosmin Petruescu.

Partida Academica Clinceni – Politehnica Timișoara, din cadrul etapei a 15-a a Ligii a II-a, va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00.