Politehnica Timișoara dispută marți cel mai așteptat meci al sezonului de primăvară, pe terenul rivalei UTA. Pentru prima oară în lunga sa istorie, acest derby se va disputa în afara celor două orașe de proveniență a celor două cluburi, mai exact la Șiria. Chiar și așa, suflarea alb-violetă e montată și decisă să obțină o nouă victorie în fața alb-roșiilor.

Nu doar actualii jucători ai Politehnicii așteaptă cu nerăbdare derby-ul de marți. Și componenții generației 2002, care s-au reunit în această săptămână, la Timișoara, și-au amintit de cele două dueluri de pe prima scenă, din sezonul 2002/2003, ambele disputate cu tribunele pline până la refuz.

Buia: „Să marcheze Darius, dar să câștige Poli!”

Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto

Meciul de marți va avea conotații cu adevărat speciale pentru Romică Buia. Fiul său, Darius, e component al grupării arădene, la care a ajuns în pauza de iarnă, traversând și o formă excelentă, cu patru goluri marcate în acest sezon de primăvară. „Figo din Banat” și-a amintit de duelurile cu arădenii din urmă cu un deceniu și jumătate și și-a exprimat dorința pentru meciul de marți.

Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto„E un derby al vestului, unul cu adevărat special, pe care noi l-am trăit din teren. Și cu bune, și cu rele. Am pierdut acasă cu 4-3, dar în retur am învins noi la Arad cu 1-0. Am încheiat meciul pe garduri, a fost o bucurie imensă! Le doresc succes celor de la Poli în meciul de la Șiria. Îmi doresc să marcheze Darius, dar să câștige Poli!”, a spus Buia.

Șuleap: „Un derby rămâne un derby!”

Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto

Marius Șuleap a fost titular în victoria cu 1-0 obținută de Poli, la Arad, în aprilie 2003. Fostul mijlocaș spune că aceea a rămas una dintre cele mai frumoase amintiri din perioada pe care a petrecut-o în alb-violet. Șuleap le-a urat și el succes poliștilor în confruntarea de marți, deși trăiește cu speranța ca acest derby să revină, peste câțiva ani, în primul eșalon.

Marius Șuleap a fost titular în victoria cu 1-0 obținută de Poli, la Arad, în aprilie 2003. Fostul mijlocaș spune că aceea a rămas una dintre cele mai frumoase amintiri din perioada pe care a petrecut-o în alb-violet. Șuleap le-a urat și el succes poliștilor în confruntarea de marți, deși trăiește cu speranța ca acest derby să revină, peste câțiva ani, în primul eșalon. „Victoria cu 1-0 de la Arad a fost una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am din perioada petrecută la Timișoara. Le doresc multă baftă celor de la Politehnica. Chiar dacă acum se joacă în Liga a II-a și la Șiria, un derby rămâne un derby! Poate că în viitor acest meci se va juca din nou pe prima scenă. Cel puțin în ceea ce o privește pe Poli, merită să fie acolo, în prima ligă, și cu acești suporteri minunați în spate”, a spus Șuleap. Constantinovici: „Nici acum nu știu cum am pierdut…”„Victoria cu 1-0 de la Arad a fost una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am din perioada petrecută la Timișoara. Le doresc multă baftă celor de la Politehnica. Chiar dacă acum se joacă în Liga a II-a și la Șiria, un derby rămâne un derby! Poate că în viitor acest meci se va juca din nou pe prima scenă. Cel puțin în ceea ce o privește pe Poli, merită să fie acolo, în prima ligă, și cu acești suporteri minunați în spate”, a spus Șuleap.

Constantinovici: „Nici acum nu știu cum am pierdut…”

Pentru Florin Constantinovici, meciul din octombrie 2002, de pe Bega, a constituit o veritabilă sursă de coșmaruri. Căpitanul lui Poli din acel celebru 3-4 a deschis seria golurilor… arădene, marcând în propria poartă la începutul reprizei secunde, când alb-violeții conduceau cu 2-0.

„Nu am cum să uit vreodată meciul cu UTA, de pe «Dan Păltinișanu»! După acel joc, n-am putut să dorm vreo două-trei nopți. Acel autogol, de la începutul reprizei secunde, mi-a rămas în minte. Sincer, nici acum nu îmi pot explica cum am pierdut acel meci. Dar acesta e fotbalul… Am avut grijă să ne luăm revanșa în retur”, a spus Constantinovici, care în luna februarie a împlinit 50 de ani.

Bălace: „Nu e nevoie de o mobilizare suplimentară”

Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto

Pentru Silviu Bălace, meciurile cu UTA constituie un capitol aparte. De altfel, cel asemănat cu Pavel Nedved a debutat în tricoul alb-violet chiar într-un derby cu alb-roșii, la Arad, în primăvara lui 2003.

Emanuel Titus Iliesi / Mediafax Foto„Am debutat pentru Poli la meciul cu UTA, de la Arad, un meci care cred că oricărui fotbalist îi rămâne mereu în amintire. A fost meciul în care am câștigat noi cu 1-0, prin golul lui Mircea Oprea. Am încheiat meciul pe garduri, alături de galerie. Înaintea unui astfel de meci nu e nevoie de o motivare suplimentară. Sunt și în lotul actual fotbaliști care știu foarte bine ce înseamnă un astfel de derby, căpitanul lor, Ioan Mera, sau Adrian Poparadu. Nu contează cum te pregătești, cât te antrenezi în acea săptămână, meciul acela schimbă totul. Cred că băieții sunt capabili să rezolve meciul în favoarea lor. Din punctul meu de vedere, nu au cum să nu iasă învingători în acest duel”, a afirmat Bălace.

Iată casetele celor două derby-uri disputate între Poli și UTA în ediția 2002/2003 a Diviziei A:

5 octombrie 2002
Poli – UTA 3-4 (2-0)
Au marcat: Oprea 1, 68, Stancu 39 – Constantinovici 51 (autogol), Njock 62, Manta 77, Chitescu 90+2
Poli: A. Bogdan – Voicu, Constantinovici, Șoltuz – A. Dumitru, Buia, M. Nicolae, Stancu (85, Zanc), M. Dobre – C. Prodan (58, Balauru), Oprea (73, Belciug)
UTA: D. Bogdan – Panin, Baldovin, Botiș, Panaitescu – M. Popescu (69, Vintilă), Mărginean, R. Nagy, Piț (46, Ianu; 86, Chitescu) – Manta, Njock

16 aprilie 2003
UTA – Poli 0-1 (0-1)
A marcat: M. Oprea 30
UTA (antrenor Radu Nunweiller): D. Bogdan – I. Dragomir (59’ Panin), Botiş, Baldovin, Panaitescu – R. Mărginean, N. Varga (54’ C. Luca), R. Nagy, M. Popescu – Manta (69’ Seckovic), Njock
Poli (antrenor Gheorghe Mulţescu): Saric – Marişescu, Zanc, Constantinovici, Şoltuz, Poenaru – Buia (75’ M. Nicolae), Şuleap (80’ Ionilă), R. Stancu (63’ Bălace) – Silvăşan, M. Oprea

***

Partida UTA – Politehnica, din cadrul etapei a 31-a a Ligii a II-a, va avea loc marți, de la ora 17:00, pe stadionul „Otto Greffner” din Șiria. Meciul va fi televizat de Digi Sport.