O atmosferă bacoviană, cu ploaie continuă, în prima zi a primei luni de vară, a însoțit frumoasa victorie polistă de ieri.

Cosmin Petruescu a trimis în teren șase titulari U22 (inclusiv Dros), dintre care trei juniori (juniori-juniori, în sensul clasic, până în 19 ani)! E vorba de portarul de mare viitor Borbei (care va împlini 16 ani în 27 iunie) și banda dreaptă Jurj – Trip (ambii U19, vor termina junioratul la finalul acestui sezon). În plus, toți cei trei nou-intrați au fost U22, dintre care unul, junior.

Cristodulo, 16 ani, din generația din care au debutat deja în Liga a II-a alți trei jucători (Gașpar, D. Radu, Borbei, primul evoluând doar în sezonul trecut)!!

După înlocuirea lui Trip (accidentat) cu M. Ene, Manea a revenit pe postul său obișnuit, mijlocaș dreapta, în stânga trecând jucătorul împrumutat de la Hagi. După eliminarea lui M. Ene, sistemul a devenit 4-4-1, iar după ieșirea lui Ursu, vârf a trecut Manea.

La meci au asistat Romulus Buia (fostul idol de pe ”Dan Păltinișanu”, acum antrenor la ACS Fotbal Comuna Recea, echipă care a ratat de puțin, la finalul acestei ediții, o promovare istorică în eșalonul secund) și Deian Sorescu (fost la Politehnica, acum la Dinamo, fiind pe lista lărgită a lotului național de tineret pentru Euro U21, dar neprinzând lotul final).

Oaspeții au prezentat trei jucători cu CV interesant. O. Herea, fost internațional (34 de ani), căpitanul echipei, al cărui frate, Cl. Herea, a fost și el titular. Fl. Plămadă, fratele mai mic al polistului I. Plămadă (rezervă în acest meci), fost internațional de tineret. R. Vâlceanu, ex-FCSB. Antrenor secund la bucureșteni este Cezar Zanfir, semifinalist cu Dinamo în Cupa Cupelor 1990.