Sâmbătă, de la ora 13, alb-violeții vor primi replica liderului Academica Clinceni (prezentarea acestui club o veți putea citi în programul de meci).

Politehnica are nu mai puțin de patru suspendați pentru acest joc: portarul Murariu, cuplul de mijlocași la închidere B. Vasile – Dros și mijlocașul ofensiv I. Plămadă.

Portarul Borbei a revenit de la naționala de juniori U16, cu care a participat la o competiție amicală, Turneul celor 4 Națiuni, găzduită de țara noastră.

În clasament, Politehnica este pe locul 11, cu 41 de puncte, la 6 puncte de locurile retrogradabile.

În tur, Clinceniul s-a impus cu 2-0.

Pentru ”studenți” va fi, acum, primul dintr-o serie de trei meciuri consecutive cu echipe ilfovene, urmând cele cu Snagov și Balotești.

Photo credit: sebatataru.ro