Poli va reveni în circuitul Campionatului Județean, după o etapă de pauză forțată, cauzată de retragerea din campionat a echipei din Pișchia. Alb-violeții vor evolua la Bacova, acolo unde antrenorul Paul Codrea așteaptă o victorie din partea elevilor săi, care să mai spele din impresia lăsată în urmă cu două săptămâni, la Chizătău.

Poli se va deplasa duminică la Bacova cu gândul doar la victorie. Chiar dacă prin remiza dramatică de la Chizătău, șansele de a termina pe primul loc în seria a III-a au scăzut considerabil, antrenorul Paul Codrea spune că fotbaliștii sunt în continuare motivați să câștige meci de meci, având o datorie morală față de suporteri.

Urmează un meci în care vrem să spălăm semieșecul de la Chizătău. Sunt sigur că vom câștiga, pentru că, deși am pierdut șansele matematice de a ajunge Racovița, sperăm să scoatem maximum din aceste patru meciuri pe care le avem. Băieții sunt motivați în continuare pentru că noi suntem Poli, jucăm mereu pentru suporteri, iar suporterii sunt mereu alături de noi. De aceea, avem datoria morală să dăm totul din noi până la sfârșit”, ne-a declarat Paul Codrea.

Alb-violeții se confruntă cu unele probleme de lot înaintea meciului de la Bacova, cea mai importantă absență fiind cea a fundașului Cristian Gălan, suspendat după cartonașul roșu încasat la Chizătău. „Situația din lot e puțin complicată. Dar ne descurcăm, avem un lot numeros și sunt sigur că vom face față”, ne-a mai spus Paul Codrea.

În tur, ASU Poli a reușit o victorie clară pe teren propriu, în fața celor de la AS Bacova, scor 8-0. Golurile alb-violeților au fost semnate de Marchiș (min. 8, 30, 34, 49), Popoviciu (min. 21, 47), Nicolaie (min. 29) și Cioroagă (min. 79).

Partida AS Bacova – ASU Poli va avea loc duminică, de la ora 18. Meciul va fi arbitrat de o brigadă avându-l pe Horea Mureșan la centru, ajutat la cele două tușe de Flaviu Damaschin și Mihai Mesaroș. Observatorii jocului au fost delegați Claudiu Păsculescu și Odon Agoston.