Politehnica Timișoara și-a completat lotul în această săptămână cu un jucător de mare perspectivă. E vorba despre Tiberiu Istrătescu, un atacant în vârstă de 18 ani, crescut la Rapid București și „călit” în ultimii doi ani în rigurosul fotbal german. Remarcat deja, chiar pe plan internațional, pentru viteza sa, tânărul atacant așteaptă cu nerăbdare să-și demonstreze toate calitățile în tricoul alb-violet.

Născut la 5 aprilie 2000, Tiberiu Istrătescu a evoluat pentru juniorii Rapidului, în perioada 2012-2016, iar în urmă cu doi ani a trecut în Germania. A fost legitimat la una SpVgg Landshut, o grupare din Bavaria, însă a atras atenția și cluburilor importante din Bundesliga.

În această săptămână, a sosit la Timișoara, iar astăzi a semnat cu Politehnica, unde spune că se simte foarte bine.

„Mă simt fericit, deoarece Politehnica Timișoara e un club pe care îl urmăream aproape zi de zi, având în vedere că sunt și rapidist. Galeriile celor două echipe sunt înfrățite, după cum se știe, așa încât Timișoara e ca o a doua casă pentru mine. E un pas înainte pentru mine, cu siguranță. Am șansa să fac pasul de la juniori la seniori și mă bucur că fac acest pas la Timișoara. Mă simt foarte bine aici și, chiar dacă am venit doar de trei zile, simt deja că mă integrez. Politehnica e o adevărată familie și nu cred că ar avea cineva vreo problemă să se integreze în acest grup”, au fost primele cuvinte ale lui Istrătescu în tricoul alb-violet.

Tiberiu Istrătescu a vorbit și despre experiența din Germania, pe care o consideră extrem de utilă în formarea sa.

„M-am maturizat foarte mult în ultimii doi ani, în primul rând ca mentalitate. Am învățat foarte multe lucruri și din punct de vedere fotbalistic, deoarece Germania e una dintre marile puteri fotbalistice din Europa. Am fost legitimat la Landshut, însă am dat probe și la Hoffenheim, unde puteam să rămân, dar neavând siguranța unei prezențe în echipă, am zis pas”, a mai spus tânărul jucător.

Scouterii care l-au văzut în Germania au rămas impresionați de dexteritatea pe care o are, lovind corect balonul cu ambele picioare, dar mai ales de viteza sa. În timpul unui meci a atins o viteză maximă de 34,65 Km/h, iar distanța de 30 de metri o parcurge în 3,9 secunde. „Viteza e, de departe, principala mea calitate. Dar am și alte calități și sper să le pun cât mai mult în valoare pentru Politehnica”, a mai spus Istrătescu.

Noul atacant al Politehnicii așteaptă cu nerăbdare debutul oficial în tricoul alb-violet, unul dintre motive fiind și atmosfera din tribune. „Mor de nerăbdare să joc în fața acestor suporteri minunați!”, a exclamat Istrătescu.