Politehnica Timișoara și-a învins din nou concitadina din liga secundă. La ultima reprezentație din acest sezon, alb-violeții au trecut cu 2-1 de Ripensia, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, într-un meci în care ultrașii poliști au marcat un deceniu de prietenie cu fanii Borussiei Moenchengladbach.

Lipsa presiunii unui obiecit pentru acest final de sezon s-a simțit în jocul ambelor echipe, care au evoluat deschis, dezinvolt, oferind un joc cu numeroase ocazii de poartă. „Balul” a fost deschis de ripensiști, în minutul 6, atunci când Dumiter a șutat violent de la 16 metri, în blocajul lui Scutaru. Replica a venit după două minute, atunci când Plămadă a rămas în față doar cu Rădulescu, dar l-a luat la țintă pe goalkeeperul ripensist.

Politehnica a deschis scorul în minutul 12, atunci când Sorescu i-a pasat de pe stânga lui Vasile Nicolae, care l-a întins pe Rădulescu cu un șut la colțul lung, iar Ionuț Plămadă, aflat „în așteptare”, a împins balonul în plasă, din șapte metri. Avantajul alb-violeților n-a rezistat însă decât patru minute; Mediop l-a întors din preluare pe Scutaru și a „scos” balonul la marginea careului, de unde ex-polistul Ungureanu l-a catapultat sub transversală.

Jocul a continuat în aceeași notă, cu ocaziile alternând la ambele porți. V. Nicolae (min. 26) și Sorescu (min. 28) au fost blocați de Rădulescu, pentru ca în minutul 30, Zurbagiu să reia cu capul din centrarea lui Ungureanu, pe direcția lui Dur-Bozoancă. În minutul 34, Plămadă a centrat de pe partea stângă, însă Bocșan a respins din fața porții în corner. Finalul de repriză i-a aparținut Ripensiei sau, mai bine spus, lui Mediop, care a fost la originea altor două ocazii importante. Mai întâi, în minutul 46, a șutat pe lângă poartă de la marginea careului, pentru ca în minutul de prelungire să îi centreze perfect lui Dumiter, care a trimis cu capul din șase metri, dar Scutaru a salvat de pe linia porții.

Mitanul secund a început tot cu Ripensia mai prezentă în ofensivă, roș-galbenii irosind două situații importante. În minutul 49 Ungureanu a trimis puțin alături, cu un șut de la marginea careului, după care, în minutul 54, Mediop a rămas singur cu Dur-Bozoancă, dar a șutat slab, în brațele portarului polist. Jocul s-a mutat apoi la cealaltă poartă, fiind rândul poliștilor să treacă pe lângă gol. În minutul 66, Rădulescu a scos, cu un reflex senzațional lovitura de cap a lui Plămadă. Două minute mai târziu, Vasile Nicolae a „întors” trei adversari și a șutat plasat, de la 20 de metri, dar Rădulescu a respins din nou. Mai apoi, în minutul 71, a fost rândul lui Deian Sorescu să îl evidențieze pe goalkeeperul Ripensiei, cu un șut din unghi.

Ripensia s-a apropiat din nou de poartă odată cu introducerea inspirată a lui Golda, care în minutul 78 a șutat de două ori de la 22 de metri: o dată a respins Dur-Bozoancă, iar la a doua încercare mingea s-a dus pe lângă poartă. A venit apoi din nou rândul Politehnicii să rateze incredibil, prin Krausz, care a trimis peste poartă de la limita careului mic. A fost, de fapt, acțiunea care a anunțat golul din minutul 84 al lui Taub, care l-a executat pe Rădulescu din interiorul careului, după o pasă primită de la Ghinescu. În prelungiri, Golda a avut o ultimă șansă pentru roș-galbeni de a egala, însă lovitura sa de cap a trecut peste poartă, la o lovitură liberă executată de Popa.

***

Chiar dacă pe stadionul „Dan Păltinișanu” nu a fost o asistență foarte numeroasă, a fost, totuși, spectacol în tribune. Tifoseria polistă a primit pentru meciul de astăzi „întăriri” consistente din partea fanilor Borussiei Moenchengladbach, cele două grupuri de suporteri sărbătorind un deceniu de prietenie. Cu acest prilej s-a desfășurat și o impresionantă coregrafie, în culorile ambelor cluburi, sub mesajul „Side by side”.

Pentru Politehnica, s-a încheiat sezonul 2017/2018, în condițiile în care, în ultima etapă, ar fi trebuit să întâlnească ASA Târgu Mureș, formație retrasă din campionat.

Politehnica Timișoara (antrenor Antonio Foale): Dur-Bozoancă – Motreanu, Bilia (cpt.), Scutaru, Taub – Krausz, Poparadu – Schieb (69, Ghinescu), V. Nicolae (90+1, Coadă), Sorescu – Plămadă (85, Giuricici)
Ripensia Timișoara (antrenor Ciprian Urican): Rădulescu – Popa (cpt.), Bocșan, Apro, C. Toma – L. Tudor, Zurbagiu (59, Stoi) – Ungureanu, Mediop (82, Bobină), Dumiter – Bădăuță (76, Golda)