News

decembrie 12, 2017
Politehnica Timişoara şi Peluza Sud comemorează eroii revoluţiei

✌ | Sâmbătă după amiază ne strângem, ca în fiecare an, în Piața Maria, locul în care în acel Decembrie izbucnea scânteia libertății. Vom păși din nou pe urmele părinților și fraților noștri, sperând la mai bine și păstrând în suflet mereu vie amintirea lor. E de datoria ta să fii acolo, an de an….

decembrie 12, 2017
CONCLUZII | Dănuț Bilia, liderul minutelor disputate pentru Politehnica în Liga a II-a

S-a tras cortina peste sezonul de toamnă din Liga a II-a, unul extrem de lung, cu 21 de etape programate în decurs de doar patru luni! Politehnica Timișoara a reușit o clasare remarcabilă – locul 5, cu 36 de puncte, la șase lungimi în spatele Chindiei Târgoviște, formația clasată pe locul ce duce la baraj….

decembrie 11, 2017
Donează! Gestul tău contează. ♥
Anual, peste 600.000 de persoane au nevoie de sânge şi de preparate sanguine. Din păcate, nu de puţine ori, pacienţii şi cei dragi lor se confruntă cu lipsa sângelui din spitale iar operaţiile şi tratamentele medicale de care au atâta nevoie sunt amânate. Ca în fiecare an ne propunem să dăm o mână de ajutor...
decembrie 9, 2017
Bogdan Andone, după ultimul meci oficial al anului: „Din păcate, nu a fost o zi bună pentru noi”

Politehnica Timișoara se întoarce învinsă de la ultimul joc oficial al anului 2017, cel de la Pitești. FC Argeș s-a impus astăzi cu 2-0, prin golurile lui Grecu și Buhăescu, deși a evoluat cu un om în minus timp de mai bine de o jumătate de oră. Antrenorul timișorenilor, Bogdan Andone, a vorbit despre întâlnirea…

decembrie 9, 2017
Șirul de victorii s-a oprit în Trivale: FC Argeș – Politehnica Timișoara 2-0

După șase meciuri fără înfrângere și patru victorii în ultimele patru runde, Politehnica Timișoara a simțit din nou gustul amar al eșecului. Bănățenii au fost învinși astăzi cu 2-0 pe terenul celeilalte grupări alb-violete din Liga a II-a, FC Argeș, deși a evoluat mai bine de o jumătate de oră în superioritate numerică. Partida de…

decembrie 8, 2017
20% din impozitul pe profit al firmelor poate fi redirecţionat către Politehnica Timişoara

Ultima lună din an este cea în care firmele pot redirecționa 20% din impozitul pe profit către unul sau mai multe ONG-uri, la alegere, fără ca acest lucru să implice costuri suplimentare. Acesta este echivalentul formularului de 2% pentru persoane fizice, sursă importantă de finanțare pentru clubul nostru. Sprijinul tău e important pentru noi și…

decembrie 8, 2017
Cătălin Bădăuță, încrezător în forța echipei: „Sperăm că vom reuși ceva frumos în acest sezon”

Ultima etapă din Liga a II-a programată în 2017 o duce pe Politehnica Timișoara în Trivale, pentru întâlnirea cu cealaltă formație alb-violetă din eșalonul secund, FC Argeș. Un meci dificil, așa cum îl vede și atacantul Cătălin Bădăuță, care e însă încrezător în potențialul echipei, nu doar în duelul de mâine, de pe arena „Nicolae…

decembrie 8, 2017
Căpitanul Ioan Mera, înaintea ultimului meci din 2017: „Trebuie să ne întoarcem cu puncte la Timișoara”

Politehnica Timișoara încheie șirul meciurilor oficiale din 2017 cu un meci extrem de interesant în Trivale. Mâine, la miezul zilei, alb-violeții de pe Bega vor da piept cu alb-violeții din Pitești, iar căpitanul Ioan Mera speră la prelungirea seriei pozitive din această parte a campionatului. „Ne așteaptă un meci greu, noi trebuie să mergem la…

decembrie 7, 2017
Party #albviolet – 96 de ani Politehnica Timișoara

🎉 | Duminică după amiază ne vedem cu toții ca după marile victorii sau în orice alt moment important al ultimilor ani – la Club D’arc Timisoara! Vom sărbători împreună 96 de ani de Politehnica Timișoara și un tur de campionat minunat! Ne vor fi alături Baietii În Ghete, staff-ul tehnic al clubului, toți cei…

decembrie 7, 2017
Bogdan Andone, înaintea ultimului meci din 2017: „Cu siguranță va fi o partidă disputată și cu miză”

Politehnica Timișoara încheie anul calendaristic 2017 cu un interesant derby al grupărilor alb-violete din Liga a II-a. Sâmbătă, de la ora 12:00, „studenții” vor evolua în Trivale, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, în compania celor de la FC Argeș. Antrenorul Bogdan Andone speră ca elevii săi să încheie sezonul de toamnă în nota pozitivă a ultimelor…