covid-19

noiembrie 12, 2020
Donează. Salvează!
În medie, la fiecare 15 secunde, în lume, o persoană moare din cauza noului coronavirus. În România, am ajuns deja la peste 8500 de decese. Acum stă doar în puterea noastră să încetinim acest ritm, să nu îi lăsăm și pe alții să se transforme într-un număr. Dacă ești printre cei care au învins boala, acum...
noiembrie 10, 2020
Rezultatele testării COVID-19 din 9 noiembrie

În urma testării pentru depistarea noului coronavirus, efectuată de echipa noastră în prima zi a săptămânii, patru jucători au fost depistați pozitiv. Aceştia au intrat în carantină conform protocolului. În altă ordine de idei, singurul component al Politehnicii care se afla în izolare la sfârşitul săptămânii trecute va reintra începând de azi în programul obişnuit…

octombrie 13, 2020
Rezultatele retestării COVID-19 UPDATE 14 octombrie

Aşa cum clubul nostru anunţa săptămâna trecută, şapte componenţi ai lotului Politehnicii au fost depistaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV 2. Prin urmare întreg lotul alb-violet (staff şi jucători) a intrat în carantină. Ieri, la cinci zile distanţă de la semnalarea cazurilor, 21 de persoane dintre cele care au avut rezultate negative au fost retestate. De…

octombrie 7, 2020
Rezultatele testării COVID-19 din această săptămână UPDATE Joc amânat

Jucătorii şi staff-ul echipei noastre au efectuat la începutul săptămânii testarea periodică pentru depistarea noului coronavirus. Dintre cele 36 de persoane testate, şapte au primit rezultate pozitive. Prin urmare, atât cei depistaţi pozitiv, cât şi ceilalţi membri ai staff-ului şi lotului au intrat în izolare până luni, 12 octombrie, când testarea va fi repetată. Până…

august 5, 2020
Rezultatele celei mai recente testări COVID-19

Politehnica Timișoara a primit în această dimineață rezultatele testării pentru depistarea noului coronavirus efectuate luni, 3 august. Au fost testate 26 de persoane, jucători şi componenţii staff-ului. Dintre acestea, 25 au primit rezultatul negativ, în timp ce unul a fost pozitiv. Testul pozitiv e al jucătorului Bogdan Vasile, care s-a aflat pe lista contacţilor şi,…