Alexandru Iamandache a semnat cu Politehnica Timişoara. Mijlocaşul ofensiv a sosit de la FC Pucioasa sub formă de împrumut până în 31 decembrie 2022, cu opţiune de prelungire a înţelegerii.
Alexandru Florian Iamandache s-a născut pe 14 septembrie 1999, la Târgovişte, şi evoluează pe postul de mijlocaş ofensiv. A crescut la CSŞ Târgovişte şi a jucat la seniori pentru FC Pucioasa. În prima parte a sezonului a marcat cinci goluri în 14 meciuri pentru formaţia dâmboviţeană, a doua clasată în Seria a 5-a a Ligii 3.
„Sunt foarte fericit, mi-am dorit mult să ajung la Poli Timișoara, o echipă de tradiție. Le mulțumesc celor de aici pentru șansa pe care mi-au acordat-o. Sunt într-un moment bun și sper ca până la finalul campionatului să ajut cât mai mult echipa astfel încât să-şi îndeplinească obiectivul”, Alexandru Iamandache
Bine ai venit la Poli, Alex!