Politehnica Timişoara a realizat primul transfer al verii. Suntem încântaţi să anunţăm că mijlocaşul Cosmin Bîrnoi a semnat un contract valabil până în 30 iunie 2023 cu clubul nostru.

Cosmin Marian Bîrnoi s-a născut pe 17 august 1997, la Hunedoara. A fost junior la ACS Poli, grupare la care a şi debutat în Liga I şi alături de care a disputat o finală a Cupei Ligii. A mai evoluat pe prima scenă pentru Politehnica Iaşi şi Viitorul Constanţa, având în total două goluri marcate în 42 de apariţii în elită. A mai jucat în Liga 2 pentru ACS Poli şi Farul Constanţa. Pentru cea din urmă a înscris trei goluri în 25 de meciuri în sezonul 2020-21 (dintre care 23 de partide şi două goluri au fost contabilizate în campionat, respectiv două selecţii şi o reuşită în Cupa României). Cosmin este un mijlocaş ofensiv care poate evolua atât în banda stângă, cât şi în spatele atacantului.

„Mă bucur mult că am revenit în Timişoara, aici am jucat foarte mult timp fotbal. Am mulţi colegi pe care-i cunoşteam de la ACS Poli, asta mă ajută să mă acomodez mult mai repede în echipă şi sper ca anul acesta să facem o treabă cât mai bună şi să intrăm în play-off… Chiar sunt foarte bucuros că am ajuns la o echipă cu o asemenea galerie, toată Timişoara e aproape de Politehnica şi sper ca suporterii să vină într-un număr cât mai mare la meciuri, să ne susţină şi împreună să ne atingem obiectivele”, Cosmin Bîrnoi

Bine ai venit şi cât mai multe realizări în tricoul Politehnicii, Cosmine!