David Popa, vicecăpitanul Politehnicii, a vorbit despre startul perioadei de pregătire, noii colegi și provocările de la început de an.
„E o perioadă destul de grea. Din păcate terenul nu ne ajută foarte mult, dar ne pregătim în balon, alergăm pe zăpadă, unde putem. Pregătirea trebuie să continue. Am început de luni, ușor ușor începem să arătăm cât mai bine, dar ne așteaptă o pregătire destul de grea”, a spus David Popa despre antrenamentele în condiții meteo mai puțin favorabile.
„Optarul” lui Poli a revenit cu bine după o accidentare musculară suferită pe finalul sezonului de toamnă: „Acum sunt foarte bine. Mi-am continuat recuperarea și în această pauză, mă bucur foarte mult că am revenit. Și sper ca în acest an să fiu ferit de aceste accidentări”.
David s-a referit și la noii colegi. În această săptămână Alin Țegle și portarul Sebastian Micu au devenit oficial alb-violeți.
„Avem colegi noi, sperăm să-i integrăm cât mai bine. Să ne ajute cât mai mult. Este și de datoria noastră să-i integrăm, să-i facem să se simtă foarte bine, apreciați, pentru că dacă au ajuns aici înseamnă că clubul și Mister îi apreciază. Cred că ne vor ajuta. La prima vedere toți jucătorii sunt niște jucători de calitate, cu un istoric foarte bun. Și cred că vor face față și ne vor ajuta foarte mult”, a adăugat golgheterul la zi al Politehnicii.
„Avem nevoie de o pregătire foarte bună, pentru că ne va ajuta foarte mult în timpul jocului. Trebuie să avem o pregătire atât de bună încât să dominăm fiecare adversar, de la primul minut până la ultimul. Și să se vadă diferența de valoare, dintre Poli Timișoara și restul echipelor!”, a concluzionat David Popa.
Poli se va pregăti pe plan local (unde va disputa și primele trei amicale din noul an), după care, în perioada 3-13 februarie va efectua un cantonament în Turcia, unde sunt programate alte trei teste. Programul complet, AICI.