Dorin Toma, antrenorul principal al Politehnicii, consideră că elevii săi puteau să câştige astăzi toate punctele din duelul cu FC Buzău (scor 1-1) ţinând cont şi de ocaziile foarte mari din finalul partidei.

„A fost un joc bun, pe care l-am început foarte bine, înscriind în primele minute, acest lucru poate un pic ne-a liniştit şi am aşteptat mai mult adversarul ca să încercăm să plecăm pe contraatac… Din păcate nu am reuşit să marcăm al doilea gol şi acest lucru a contat. Am avut acea greşeală în zona noastră dreaptă, când am primit golul, dar ne-am revenit destul de repede şi pe final puteam să câştigăm jocul cu cele două-trei ocazii avute de Benzar şi de Bîrnoi”, a declarat Dorin Toma după partida din etapa a III-a a Ligii 2, prima jucată acasă în acest campionat de către alb-violeţi.

„Iniţiativa cred că s-a cedat pe un moment psihologic, după ce marchezi e mai uşor să închizi jocul, pentru că noi am jucat acum patru zile, Buzăul a jucat duminica trecută, erau mult mai odihniţi decât noi. Acest lucru s-a văzut doar din aşezarea noastră şi prin faptul că am lăsat spaţii mai mari adversarului pentru a putea contracara jocul lor”, a precizat tehnicianul Politehnicii.

Din păcate problemele medicale nu au ocolit echipa noastră, Denis Radu a fost o absenţă de dată recentă, pe lângă cea a lui Sebastian Serediuc, iar alţi doi alb-violeţi au cerut să fie schimbaţi pe parcursul meciului cu FC Buzău pentru că nu mai puteau continua partida. „I-am înlocuit din motive medicale, atât pe Oanea, cât şi pe Scutaru, eram pregătiţi pentru mai multe pe faza de atac, dar din păcate apar şi astfel de accidentări. Scutaru a simţit probleme şi la Călăraşi, a dat dovadă de spirit de sacrificiu, a intrat Bocşan, care a reuşit şi el să gestioneze bine jocul. Până la urmă avem un punct şi este câştigat de echipa noastră…”, a explicat Dorin Toma.

Antrenorul Politehnicii a subliniat că există aspecte pozitive în ceea ce priveşte jocul elevilor săi în perspectiva rundelor următoare: „…jocul începe să meargă, încet încet vor apărea şi rezultatele. Astăzi Buzăul era o echipă disperată după puncte, a reuşit doar astăzi să ia un punct, ştiam ce ne aşteaptă, e o echipă bine organizată, puternică financiar şi pentru noi acest joc a fost de şase puncte”.