Politehnica a obţinut astăzi a doua victorie din sezonul 2021-22 al Ligii 2. Antrenorul principal Dorin Toma a apreciat aportul adus de jucătorii introduşi pe parcursul meciului şi a subliniat că meritul victoriei cu 2-0, în deplasare, cu Unirea Constanţa aparţine întregii echipe.

„Ne bucurăm mult pentru această victorie. A fost un joc greu, cu o echipă care era în creştere, chiar dacă au avut acele schimbări în această săptămână. Am intrat mai greu în joc, datorită şi stării terenului, dar în repriza a doua am controlat jocul în mare măsură şi rezultatul este unul meritat. Bineînţeles, şi jucătorii de pe bancă şi-au adus aportul la acest lucru. Suntem o echipă, schimbăm, cei care au intrat au adus un plus, alături de ceilalţi care au rămas în teren au adus această victorie”, a declarat Dorin Toma, antrenorul principal al Politehnicii.

Doi jucători au marcat în premieră în partidele oficiale ale echipei noastre: Roberto Haţegan şi Cosmin Bîrnoi. Ambii au început jocul din postura de rezerve. „Noi ne bucurăm pentru acest lucru, sunt jucători care sunt pregătiţi. Nu pot fi toţi în aceeaşi formă la ora jocului. Sunt schimbări normale, benefice jucătorilor. Iar în acest joc cei care au intrat au adus un plus, asta nu ştirbeşte din meritele celorlalţi, echipa a câştigat acest joc”, a subliniat tehnicianul alb-violeţilor.

Totodată, pentru prima dată în acest sezon echipa noastră nu a încasat gol. „Este primul meci fără gol încasat, creştem de la joc la joc. Şi Geo (n.r. George Păduraru) a avut două intervenţii bune, care ne-au ţinut în joc, şi iată că încet încet ne omogenizăm, şi ne ajută să fim o echipă, să ne ajutăm mai mult unii pe alţii şi să avem rezultate cât mai bune!”, a concluzionat Dorin Toma.