Echipa de fotbal Politehnica Timișoara a obținut prima victorie, în acest sezon de Liga a III-a, contra Minerului Lupeni.
În a doua etapă din play-off, scorul partidei cu echipa din Valea Jiului a fost 3-1 (1-0).
Începutul de partidă a fost unul fără ocazii de gol, cu oaspeții având mai multe inițiativa. Primele șanse de a deschide scorul le au Marincu (27, găsit cu o pasă în adâncime, e blocat în careu) și Baidoo (29, nu reușește să-l învingă pe Mosoarcă din 6 m).
Timișorenii deblochează tabela în min. 40. La o centrare din stânga a lui R. Ciurel, golgeterul Istratie (la al 14-lea gol în acest campionat) lovește cu capul, din apropierea careului mic. Ultima fază importantă a primei părți a fost o lovitură liberă a Minerului, trimisă de Al. Popescu pe lângă poartă (min. 45+2).
Portarul gazdelor, Mosoarcă, iese la rampă: respinge în corner la un șut al lui June (49), apoi prinde la un șut al aceluiași June (52). Istratie trimite prin fața porții, Marincu nu ajunge la balon (54). Petea trimite, din careu, peste (55). În min. 58, ocazie uriașă de majorare a avantajului, dar doi jucători poliști nu reușesc să reia din careul mic, în urma unei lovituri libere. Marincu, șut apărat de portar (60).
Min. 64 aduce un nou gol al gazdelor. Eurogol Prună, cu un șut lobat, din 21 m, sub transversală, în urma unei combinații extraordinare. 2-0!
June mai încearcă un șut din afara careului, pe lângă (76). D. Ciurel șutează și el pe lângă (83).
Speranțele oaspeților se reaprind în min. 90+2. La un corner de pe dreapta, Dr. Vlad trimite cu capul, din careul mic, în plasă. E 2-1 și mai erau două minute din prelungirile arătate de arbitrul de rezervă. Iar în min. 90+4 zarurile sunt definitiv aruncate. Mosoarcă degajează lung, Istratie deviază cu capul, pe spate, pentru D. Ciurel, acesta trimite înapoi, de lângă linia de corner, undeva în stânga, pentru Prună, iar mijlocașul dreapta șutează din prima, la colțul lung, reușind ”dubla”.
E 3-1, e final, ce final! După un joc foarte bun de ambele părți, cum destul de rar se vede la acest nivel, Poli obține o victorie meritată, în fața unui adversar valoros și arțăgos.
Foarte tânăra echipă alb-violetă a dat, în primul rând, dovadă de maturitate. A acceptat să cedeze inițiativa, a atacat pozițional, dar și pe contraatac, și a lovit pe contre. Inteligența planului tactic al tânărului antrenor Cristi Gălan a dat roade.
De remarcat numărul mare al suporterilor Minerului Lupeni care au fost prezenți la meci.
Politehnica: Mosoarcă – Miclăuș (78, Nagy) , D. Roșu, Vlaicu, R. Ciurel – Pureca, Militaru (71, Rotariu) – Prună, D. Popa, Marincu (c) (61, D. Ciurel) – Istratie. Rezerve: Enășescu – Amariei, Huminic, Tătaru, Boariu. Antrenor: Cristian Gălan.
Poli a revenit pe locul 1 al clasamentului, cu 38 de puncte. Pentru alb-violeți urmează trei deplasări consecutive!
„O victorie foarte importantă, împotriva unui adversar foarte bun. Felicit echipa din Lupeni pentru jocul de astăzi. Cred că a fost un joc cel puțin la nivelul Ligii 2, nu Liga 3 play-off. A fost un meci foarte bun, cu o intensitate foarte bună, cu o organizare de joc foarte bună de ambele părți. Sunt foarte fericit că noi suntem cei care am ieșit câștigători astăzi de pe teren, pentru că am muncit pentru această victorie și băieții sunt admirabili. Știam cât de tare o să trebuiască să luptăm ca să învingem echipa din Lupeni. Ne-am pregătit pentru asta și-i felicit încă o dată.
Îl felicit pe Victor pentru ambele goluri. Pentru noi nu e o noutate execuția lui Victor (n.r. la golul 2) pentru că avem săptămânal, trei-patru de acest fel la antrenament, unde-i iasă. A mai avut situații și în alte jocuri, în care a lovit bara sau a scos-o portarul in extremis, știm ce poate Victor. Ne bucurăm, pentru că din momentul în care a revenit din accidentare a fost un jucător foarte important pentru noi și-și aduce aportul la evoluția echipei foarte mult.
Din păcate probabil pe o lipsă de concentrare în minutul 91, nu ne-am organizat cum trebuie, știam ce face adversarul nostru la faze fixe, am antrenat acest lucru, știam cine trebuie să ajungă acolo, cine trebuie să blocheze. Din păcate am luat acel gol, suntem bucuroși că am mai dat un gol după aceea și asta a mai liniștit, pentru că altfel finalul era incendiar. Bineînțeles că am avut emoții, pentru că echipa adversă venea cu un elan peste noi și mingile aruncate în careu pot duce la o întâmplare și nu puteam să controlăm lucru acesta. Se crea poate o panică, dar au reacționat foarte bine băieții după primirea golului, am înscris încă un gol, am avut destulă maturitate să gestionăm situația și în pofida tinereții noastre am avut maturitate. E un lucru foarte frumos.
Avem trei deplasări consecutive, știm programul, știm că după aceea vom avea jocuri acasă din nou și mai mergem într-o deplasare… trebuie să jucăm cu fiecare echipă de trei ori, indiferent că e acasă ori în deplasare, trebuie să jucăm cu toate echipele, ăsta e formatul. Play-off-ul de abia a început, mai sunt șapte jocuri de jucat. Echipele sunt bune toate. Meciul acesta a arătat ca un meci peste nivelul Ligii 3… echipe foarte determinate, fiecare a știut ce vrea și ambele și-au dorit victoria. Meciurile sunt deschise, nu putem spune că în acest moment s-a întâmplat ceva. Nu, ne bucurăm că suntem pe primul loc și avem trei puncte avans, dar ați văzut și voi ce strâns este campionatul și orice echipă poate să câștige. Am fost și ieri la meci (n.r. Ghiroda – Pecica 2-1), foarte strâns și acel joc, e clar. Una peste alta vreau să felicit adversarii noștri, pentru că au făcut un joc foarte bun și am oferit un spectacol publicului care a asistat la acest meci”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul principal al Politehnicii Timișoara.