Politehnica a pierdut astăzi, 1-2 (0-2) cu SCM Zalău, într-un amical disputat pe teren sintetic, la Baza 2. Vremea a fost crâncenă (să fie un basm încălzirea asta globală?), cu frig, ploaie deasă și vânt tăios.

Alb-violeții au intrat cu formula de bază, iar până la pauză oaspeții au marcat prin ex-internaționalul muntenegrean Nikolic (min. 6 și 45, la ultima fază a primei reprize). Pe lângă Nikolic, echipa sălăjeană a mai prezentat trei ex-poliști, pe Cherecheș, B. Minteuan și pe basarabeanul Pătraș (și el fost internațional de seniori, pentru statul de la est de Prut). Din cauza vremii, jucătorii Zalăului au evoluat în bluze de trening.

De la cabine, la Poli au intrat alți jucători de câmp, printre care mulți juniori. S-a reușit rapid reducerea handicapului (Târşa, eurogol în min. 47, lob de la distanță), dar nu și egalarea.

Poli (repriza I): D. Moldovan – D. Radu, Bocşan (c), Sekulic, Taub – Tiihonen, Ignea – Gîdea, Bîrnoi, Stojanovic – Gavra.

Poli (repriza a II-a): D. Moldovan (70, Urdeș) – Mada, Erhard, Porumb, Oanea – Târșa, Gologan – Mladin (77, Boariu), Marincu, Boariu (73, Erceanu) – Țurcaș.

N-au putut fi folosiți Murariu și D. Benzar (accidentați).

Odată cu acest meci, Poli a încheiat cantonamentul de iarnă. Următorul amical, sâmbăta viitoare, în Banatul Sârbesc, cu OFK Vršac, echipă din liga secundă a Serbiei.

După jocul cu Zalăul, antrenorul Octavian Benga a declarat:

Actualizare