În etapa a II-a din sezonul 2021/2022 ne-am deplasat în sudul țării pentru a susține disputa contra Dunării Călărași.

Pe o temperatură caniculară, care a necesitat două reprize de hidratare în fiecare mitan, Politehnica a început partida într-o formație așezată pe fază defensivă. Primele 10 minute au fost într-o mică măsură în favoarea gazdelor care în minutul 7 au avut parte de o pătrundere în careu, fără efect pe tabela de marcaj, iar în minutul 10 au încercat poarta lui Păduraru de la peste 35 metri printr-un șut al lui Boiangiu.

În scurt timp de la ascensiunea Dunării, Alin Ignea a deschis scorul dintr-o lovitură liberă, executată imparabil de la 25 de metri de poarta adversă. La 5 minute distanță de la deschiderea scorului, Octavian Ursu a rămas liber complet în zona centrală după o recuperare a lui Daniel Benzar pe 17 metri, dar din păcate a irosit o ocazie rarisimă. Cum prea bine știm că în fotbal ocaziile se răzbună, Dunărea Călărași a reușit să marcheze în urma unui corner prelungit. Golul egalării fiind marcat de un fotbalist care ne-a îmbrăcat tricoul alb-violet, Adrian Bedea.

În cel de al doilea mitan, adversarii au contat doar în primele minute atunci când în urma unei erori a defensivei noastre și a unei nesincronizări în flancul drept, jucătorii Dunării au trecut pe lângă două ocazii foarte mari. Ulterior, prin intrarea lui Bîrnoi și a lui D. Andrei, echipa alb-violetă, pregătită de Dorin Toma, a preluat inițiativa jocului.

În minutul 68 Daniel Benzar a reușit să ne pună în avantaj pe tabela de joc, iar în minutul 87, printr-o execuție de excepție din lob, Oanea a pus capăt partidei.

DUNĂREA CĂLĂRAȘI vs POLITEHNICA TIMIȘOARA 1-3

Dunărea: Achiriloaiei – Țenea, Matei, Șandru, Sălceanu, Boiangiu, V. Gheorghe, Bedea, Kanda, Stoica, Popescu. Rezerve: Calu, Caragea, Cotiga, Fotescu, Mănăilă, Moise, Popa, Tache, Velici

Politehnica: Păduraru – Sofran, Mera, Scutaru, Oanea, Ignea, Lazăr, D. Radu, Benzar, Ursu, Axente. Rezerve: Devenish, D. Andrei, Bîrnoi, Bocșan, Costea, Minteuan, Moțiu, Pamfile, Zaluschi

––––––-

Următoarea partidă pentru Politehnica Timișoara va avea loc duminică, 15 august, ora 11:30, contra Gloriei Buzău.