În 2018, ACS Șirineasa, echipă din județul Vâlcea, dar cu terenul propriu la Petroșani (după ce fusese preluată, ca finanțare, de Nicolae Sarcină), promova în premieră în Liga a II-a. În vara acelui an, și-a schimbat denumirea în Energeticianul Târgu-Jiu. (Se poate considera, așadar, club nou-înființat, fiind vorba de schimbarea localității de reședință). Terenul propriu a rămas la Petroșani.
A terminat sezonul 2018/19 al D2 pe locul 16, primul retrogradabil. A rămas însă în eșalonul secund, pe locul vacant creat prin retragerea celeilalte echipe patronate de Nicolae Sarcină, Luceafărul Oradea.
În vara anului 2019 și-a schimbat din nou denumirea, în Viitorul Târgu-Jiu. De fapt, Viitorul Pandurii Târgu-Jiu. Lucru ciudat, având în vedere existența, chiar în aceeași ligă, a lui Pandurii Târgu-Jiu!
Viitorul a mai jucat acasă la Drobeta-Turnu-Severin, iar acum evoluează, în sfârșit, în localitatea de reședință, pe ultramodernul stadion Municipal Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu. Acesta a fost construit pe locul vechii arene (care purta aceeași denumire), a fost inaugurat la 25 octombrie 2019 și are 12.518 locuri (acoperite integral) și nocturnă.
Chiar înaintea meciului cu Politehnica, Viitorul a numit un nou antrenor, pe Eugen Trică.
Articol redactat de Octavian Stăncioiu, purtătorul de cuvânt al Politehnicii Timișoara