© Politehnica Timişoara

Politehnica va susține, miercuri, de la ora 12, tot pe sinteticul de la Baza 2, un nou amical, al 5-lea al acestui an, precedentele fiind câștigate la scor.

Adversar va fi tot o echipă rurală din județ, CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Aceasta a terminat pe loc retrogradabil, 13 (din 16), cu 16 puncte, sezonul de toamnă al Ligii a III-a (seria a IV-a). În sezonul trecut s-a clasat pe locul 9, în aceeași serie, sub denumirea de CS Ghiroda, în vară adoptând actualul nume, care reunește cele două localități ale comunei.

Începând de astăzi, tehnicianul Politehnicii Timişoara, Cosmin Petruescu, are în probe un jucător originar din Brazilia, Lucas Fabricio, care poate evolua atât pe postul de mijlocaş stânga cât şi atacant.

Antrenor al echipei este fostul mijlocaș internațional Paul Codrea, cel care a jucat pentru Politehnica în sezonul 1998/99, în Divizia B, fiind titluar, deși avea doar 17-18 ani! Între 2013-2014 a antrenat echipa susținută de Druckeria, ratând câștigarea seriei de Liga a IV-a în fața lui… CS Ghiroda. Codrea a preluat banca Ghirodei în această iarnă, înlocuin un alt fost jucător polist, pe Remus Steop.

Este primul meci al Politehnicii de după cantonament.