Echipa de fotbal Politehnica Timișoara a câștigat în etapa a 12-a a Ligii a III-a.
A fost 2-0 (la pauză 0-0) cu CS Socodor, meci disputat în comuna arădeană din apropierea graniței cu Ungaria. Pe o vreme friguroasă, cu ploaie, și după un meci de mare luptă, golurile au venit în ultimele 10 minute. Au marcat David Popa (minutul 80, golgeterul polist profitând de o uriașă greșeală a portarului advers) și noul intrat Rotariu (minutul 90, după o combinație în careu).
Galeria polistă a făcut deplasarea, ca la toate meciurile oficiale din acest sezon, și și-a încurajat permanent favoriții.
Politehnica: Murariu – Haloș, Bocşan (c), Vlaicu (90, Roșu), R. Ciurel – Prună (76, Oprea), Pureca, Olariu (76, Rotariu) – Curescu (61, D. Ciurel), D. Popa, Mura (61, Marincu). Rezerve: Miklos – Pașcalău. Antrenor: Paul Codrea.