Politehnica Timișoara a câștigat la limită, scor 1-0, în deplasare cu CS Timișul Șag și a încheiat sezonul regular al Ligii 3 pe prima poziție în Seria 9. Singurul gol al partidei din runda a 18-a a fost marcat de David Ciurel în minutul 27.
Jocul de la Șag a început cu situații de poartă de ambele părți. Gazdele au avut șanse bune prin Mediop, una înaintea golului, când a șutat în blocaj din careu. Alta în urma unei pase de la Zaluschi în fața porții. David Ciurel a înscris după o lansare lungă de la David Roșu, a pătruns pe interior și l-a învins pe Antonescu la colțul scurt. Practic la acest meci David a evoluat în locul lui Marincu, suspendat. Cu șase minute înaintea pauzei Prună putea face 2-0 pentru Poli, dar execuția sa a întâlnit stâlpul din dreapta portarului Timișului.
La reluare jocul a fost mai mult pe contre după ce ploaia s-a întețit. Șagul putea egala în minutul 63, dar mingea expediată de ex-alb-violetul Zaluschi a întâlnit transversala. La poarta cealaltă același David Ciurel putea să facă dubla, dar mingea trimisă în cros, din careu, a fost deviată de Antonescu în stâlpul din stânga sa apoi mingea a ieșit într-un corner rămas fără rezultat. Pe final Șagul a beneficiat de mai multe lovituri libere, rămase și ele fără efect pe tabela cochetei arene de la sud de Timișoara.
În urma acestui rezultat Poli a acumulat 34 de puncte și e urmată în zona play-off de Minerul Lupeni 32 de puncte (după o victorie în prelungiri cu Peciu Nou, scor 3-1, echipa oaspete încheind jocul cu trei eliminări!), Progresul Pecica și CSC Ghiroda, ambele cu câte 31 de puncte.
CS Timișul Șag: Antonescu – Malacu, Rosuș (73, Băluțoiu), Moțiu, Podină – Toader, Zaluschi (cpt.), R. Popa (77, Stoia) – Micșa, Mediop, Viașu (64, Chiorean). Pe bancă: Foris – Cătăniciu, Drăghici, Făgărășanu. Antrenor: Ciprian Urican.
Politehnica Timișoara: Mosoarcă – Nagy (73, Amariei), D. Roșu, Vlaicu, R. Ciurel – Rotariu, Pureca – Prună (84, Militaru), Popa (cpt.), D. Ciurel (84, Boariu) – Istratie (90+2, Moș). Pe bancă: Enășescu – Miclăuș, Huminic, Tătaru, Avramescu. Antrenor: Cristian Gălan.
„Ne-am dorit acest lucru, îi felicit pe băieți pentru jocul de astăzi pentru că, mai mult decât faptul că știam că ne așteaptă un joc foarte greu, am avut un joc incredibil de greu. Îi felicit din tot sufletul pentru atitudinea pe care au arătat-o în timpul jocului. Poate nu a fost la cel mai bun joc al nostru, însă cu siguranță a fost unul dintre jocurile în care am pus cel mai mult suflet. Și lucrul acesta s-a văzut pe teren, am obținut o victorie în final. Felicit echipa din Șag pentru modul în care au jucat și sper să joace în continuare cu aceeași dăruire și atitudine pe care au avut-o astăzi împotriva noastră”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul Politehnicii Timișoara.
În jocul de azi a debutat la alb-violeți pentru prima dată un junior din generația 2009 – Ionuț Moș, cu o zi înainte ca acesta să împlinească vârsta de 16 ani! „Mă bucur pentru Ionuț, trebuia să vină și momentul ăsta pentru el. Mă bucur că am reușit astăzi să-l introducem, cu siguranță va munci în continuare ca să poată să mai prindă minute”, a spus Cristi Gălan despre tânărul său atacant.
Programul echipei în play-off:
Et.1: Poli – Ghiroda
2: Poli – Lupeni
3: Pecica – Poli
4: Ghiroda – Poli
5: Lupeni – Poli
6: Poli – Pecica
7: Poli – Ghiroda
8: Poli – Lupeni
9: Pecica – Poli