A fost nevoie de aproape trei ani de zile de aşteptare, dar în cele din urmă suporterii noştri, privaţi pe nedrept de vizionarea derby-ului cu UTA de la Şiria, au primit dreptate în instanţă.
Pe 24 aprilie 2018 câteva sute de fani alb-violeţi s-au deplasat în comuna Şiria, judeţul Arad, cu bilete valide la derby-ul din Liga 2 dintre UTA şi Politehnica. Fanii au fost ţinuţi însă de către organizatori departe de arena „Otto Grefner”, fără niciun temei legal, fiind păziţi de jandarmi într-un ţarc de la marginea localităţii. Situaţia creată atunci a fost relatată pe larg în mass–media.
Clubul nostru nu s-a abătut de la principiile pe care a fost reconstruit în vara lui 2012. Unul dintre acestea spune că: „Fotbalul este pentru suporteri!”. Jocul de atunci a început cu tribunele populate cam pe jumătate. Inclusiv susţinătorii fideli ai formaţiei arădene au înţeles gravitatea situaţiei şi au refuzat să participe la eveniment. Deoarece negocierile cu reprezentanţii clubului UTA nu s-au soldat cu permiterea accesului suporterilor, alb-violeţii din teren au părăsit atunci gazonul după o oră de joc (la scorul de 0-0). Politehnica a acceptat toate sancţiunile acestui demers, dar a transmis totodată şi un mesaj puternic.
Mai mult, 138 dintre suporterii noştri, păgubiţi de acţiunile clubului organizator, s-au îndreptat către instanţele de judecată, ei au fost reprezentaţi de avocaţi din cadrul SCA Chiriţă şi asociaţii. Marţi, 23 martie a.c., Curtea de Apel Timişoara a decis că AFC UTA Arad trebuie să achite suporterilor timişoreni biletele, costurile legate de călătoria la Şiria, precum şi cheltuielile de judecată. Deşi suma totală de plată poate părea una derizorie pentru un club aflat în primul eşalon al fotbalului românesc, mai importantă este semnificaţia acestei victorii „în prelungiri” a celor pentru care ar trebui să se joace în primul rând acest sport. În altă ordine de idei, conform sentinţei, Clubul UTA Arad trebuie să prezinte reclamanţilor scuze publice printr-o scrisoare publică şi totodată, să publice prezenta hotărâre, pe cheltuiala sa, pe pagina oficială AFC UTA Arad – www.uta-arad.ro precum şi într-un ziar de largă circulaţie, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a prezentei decizii”.
Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 30 zile de la comunicare. Recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, pentru motivele limitativ prevăzute de lege – toate acestea fiind motive de nelegalitate a hotărârii, nefiind provocată o nouă judecată în fond a cauzei.
De asemenea, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat tratamentul discriminatoriu şi degradant aplicat persoanelor venite din Timişoara la evenimentul de la Şiria din 24.04.2018, poziţia CNCD fiind confirmată şi de către o instanţă de judecată. Suntem alături de aceştia şi îi susţinem în demersurile lor. Ca şi club al comunităţii, Politehnica Timişoara e dovada vie a importanţei implicării suporterilor în organizaţiile sportive.
„Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului nu sunt un moft, sunt sacre. La Şiria au fost aruncate abuziv în derizoriu. Nu putem permite aşa ceva în secolul XXI, într-o societate democratică. Nu am stat pasivi, am urmat căile legale şi ne-am adresat instanţelor de judecată şi organelor abilitate. Ne-am apărat atât din perspectiva internaţională – a viziunii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a practicii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi din optica dreptului naţional. Avem trei hotărâri care constată tratamentul discriminatoriu şi degradant. Atât de la CNCD, cât si de la instanţele de judecată. Sigur, ele pot fi atacate cu recurs, însă această cale de atac vizează limitativ doar motive de legalitate. Ce e cert, având în vedere că a fost un caz în premieră, e că în urma acestei soluţii, nimeni nu va mai putea fi ţinut arbitrar şi abuziv cu biletele în mână la poarta vreunui eveniment. Şi asta ne bucură mult”, avocat Cristian Mihai Lazăr
„(…) Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că admite în parte acţiunea celor 138 de reclamanţi. În consecinţă, obligă pârâtă Asociaţia Fotbal Club U.T.A. Arad să plătească reclamanţilor suma de 4.140 lei, reprezentând costul a 138 bilete meci + suma de 2.925,60 lei reprezentând costul biletelor de călătorie OPEN – CFR, dus-întors, pe ruta Timişoara-Arad-Şiria şi retur, ambelor sume adăugându-se dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei decizii. Obligă de asemenea pârâtă Asociaţia Fotbal Club U.T.A. Arad să prezinte reclamanţilor scuze publice printr-o scrisoare publică şi totodată, obligă aceeaşi pârâtă să publice prezenta hotărâre, pe cheltuiala sa, pe pagina oficială AFC UTA Arad – www.uta-arad.ro precum şi într-un ziar de largă circulaţie, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a prezentei decizii. Menţine în rest sentinţa apelată, în sensul respingerii celorlalte capete de cerere, privind daunele morale, respectiv cererea de chemare în garanţie. Respinge ca nefondat apelul provocat declarat de pârâta Asociaţia Fotbal Club U.T.A. Arad împotriva sentinţei civile nr. 136/31.07.2020 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7252/55/2019. Obligă pârâta intimată să plătească reclamanţilor – apelanţi suma de 1.050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare, la fond şi în apel”
Foto: Gabriel Brezeanu (arhivă)