Solidaritatea față de semenii noștri aflați în nevoie ne caracterizează, iar prin inițiativa intitulată Politehnica – echipa comunității dorim să vă aducem la cunoștință cazul unui micuț polist care are nevoie de ajutorul nostru, al celor din #familiaviolet.
Până la prezentarea propriu-zisă, avem plăcerea să vă reamintim succesul primelor două serii de licitații pentru care vă suntem recunoscători:
1. Andrei Heinrich Gerber, tânărul în vârstă de 30 de ani, suporter alb-violet convins, este dependent de scaunul rulant, iar noi, Politehnica Timișoara, nu am putut rămâne pasibili la suferința lui și am decis fără urmă de reținere să îl susținem financiar în campania Politehnica – echipa comunității. Tricoul fundașului nostru central Cristian Scutaru a fost adjudecat de Vicențiu Eustache Ciocâldău la prețul de 300 lire sterline. Menționăm că druckerul stabilit în Anglia a decis ca tricoul lui “Scuti” care i se cuvenea să îi fie oferit cu semnătura de rigoare destinatarului licitației, Andrei Gerber Heinrich.
2. Fundația “Pentru Voi”, care militează pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi de dezvoltare, a fost a doua beneficiară a acestei campanii sociale. Tricoul căpitanului Ioan Mera a fost revendicat de către Daniel Georges în schimbul sumei de 1.600 RON, sumă care a fost redirecționată în totalitate Fundației “Pentru Voi”.
Zlatan Nicolin – beneficiarul acestei serii de licitații
În cele ce urmează vă prezentăm cazul micului Zlatan Nicolin. Întrucât situația este extrem de delicată, am decis ca efortul din partea noastră să fie unul substanțial. La propunerea unui suporter al Borussiei Mönchengladbach am luat legătura cu Ianis Hagi care a fost încântat de inițiativa noastră și a fost de acord să ne ofere tricoul lui de la KRC Genk pentru licitație.
Vă invităm să citiți textul emoționant al familiei Nicolin în care se descrie cu lux de amănunt situația delicată în care se află micuțul Zlatan:
„Bună, noi suntem Karina, Radoslav, Lana și Zlatan Nicolin. Și, ca orice altă familie, avem povestea noastră. Frumoasă, ce-i drept, însă presărată cu multe încercări și apăsări: băiețelul nostru a fost diagnosticat încă din pântec cu ureterohidronefroză congenitală bilaterală, grad 3/4. Sună complicat și dureros; asta am simțit și noi, la aflarea veștii. Din această cauză, s-a intervenit de urgență, pe când Zlatan avea doar 8 zile de viață. I s-a făcut o ureterostomie bilaterală, lucru care avea să-l ajute mai departe, dar au urmat o serie de infecții,complicații, zile de spitalizare… Zlati al nostru a trecut peste toate, zâmbitor. După un an și trei luni, a fost dus din nou în sala de operații, pentru reimplantarea ureterelor. Timp de două luni, totul a decurs normal, ca mai apoi starea de sănătate să i se deterioreze, rinichiul stâng fiindu-i slăbit de o hidronefroză cu reflux de gradul 5. Medicii fac tot ce le stă în putință pentru a-i salva rinichiul. Iar noi, ca părinți, încercăm să facem tot ce e omenesc posibil, pentru a-i oferi viața pe care o merită.
O șansă la mai bine se întrezărește la o clinică din afara țării, dar, pentru a face acest pas, avem nevoie de sprijin financiar. Nu-i ușor să ceri ajutor, ce-i drept, dar, în fața unor astfel de provocări, orice portiță, orice mână întinsă ne întărește și ne dă putere. Vă mulțumim din suflet, încă de pe acum, tuturor celor care doriți să vă implicați în povestea noastră.
#obligatoriuînainte”
Cum pot ajuta? Cum licitez?
Persoana care va câștiga licitația, primește în schimb tricoul lui Ianis Hagi semnat și cu un mesaj de mulțumire personalizat plus un fular alb-violet din partea clubului nostru.
Licitația va avea loc în perioada 4 noiembrie – 10 noiembrie 2019 (ora 17:00), începe de la suma de 200 RON și se va desfășura prin următoarele mijloace:
• comentarii la postare pe rețelele de socializare (facebook, instagram, twitter);
• mesaj privat pe rețelele de socializare (facebook, instagram, twitter);
• email la contact@sspolitehnica.ro;
• postare pe forumul Druckeria: www.forum.druckeria.ro;
• donații extra pot fi efectuate și prin transfer bancar; beneficiar ACS ASU Politehnica Timisoara, cont IBAN: RO85BRDE360SV89755053600, deschis la BRD Group Societe Generale – vă rugăm să menţionaţi „pentru Zlatan”.