Politehnica Timișoara a prezentat în cadrul unei conferințe de presă, marți, 23 iunie, jucătorii transferați în această pauză competițională, precum și proiectele clubului pe termen scurt și mediu.

Până acum în vederea abordării sezonului 2026-27 al Ligii 2, la Poli au sosit: Luca Ungureanu (portar, 18 ani, ex-Timișul Șag), Andras Huszti, Sebastian Itu, Ştefan Ştefanovici, Andrei Artean, Ovidiu Popescu, Mihai Dolghi, Dan Ştefan SpătaruMihai Bonţ, Aurelian Chiţu și Stephan Drăghici.

Declarații parțiale:

„Îmi aduc aminte în vară, la prima noastră conferință, am plecat cu foarte mult aplomb și, promovarea aceasta, deși era normală, a fost cu foarte multă presiune. Trebuia să arătăm tuturor că proiectul acesta e fiabil. Ce urmează e mereu cel mai important. Din punctul meu de vedere plecăm favoriți. Obiectivul meu personal e să promovăm în prima ligă. Sunt foarte mulțumit de campania de transferuri. La ce jucători au venit e normal. Cred că s-a făcut o campanie care de foarte mulţi ani la Poli Timișoara nu s-a mai făcut. Mulțumesc conducerii pentru că a reușit să facă lucrul acesta … Vreau ca lumea să aibă încredere. S-a creat o emulație și cunosc galeria lui Poli. Avem nevoie de toată lumea. Se va face tot ce e posibil ca noi să promovăm”,

Dan Alexa, antrenor principal Politehnica Timișoara

„Mi-am dat seama că toţi cei implicaţi au înțeles că Politehnica nu este doar un simplu club. Este de fapt spiritul Timișoarei, spiritul Banatuluu şi acest lucru ne poate duce acolo unde ne este locul. Vă promitem că vom dezvolta un club puternic, o infrastructură sportivă puternică, astfel încât vom fi mândri în viitorul apropiat că susținem Politehnica Timișoara, că suntem cu sufletul alb-violet şi cred că o să fim mândri în viitorul apropiat că Poli ne va reprezenta la nivel național și în cupele europene”,

Simon Pescari, președinte Politehnica Timișoara

„Obiectivul clubului, al orașului, al județului este unul singur: să ducem acest club în elita fotbalului românesc… Cred că tot ceea ce vom face de astăzi, vom face cu scopul de a duce Timișoara acolo unde-i este locul. Se fac eforturi foarte mari din partea acționarilor noștri. Încă de când domnul Alfred Simonis a lansat acel apel de unitate, pentru ca acest club să beneficieze de condiții, să facă performanță, cu toții am simțit această responsabilitate, am simțit suportul orașului. Este foarte important să mulțumim suporterilor, în special galeriei, pentru că nu am fi fost azi unde suntem dacă nu ar fi fost suporterii. Ei au câștigat demult acest meci și sunt în Liga I, noi venim tare din urmă și promitem să nu-i dezamăgim … Pot spune cu sinceritate că sunt mulţumit de această campanie, bazată pe cifre, pe necesităţile Politehnicii. Evident că această nouă fază a clubului vine cu responsabilitatea aferentă. Suntem într-un punct intermediar al proiectului. Că nu avem ce căuta nici în Liga 2, dar ne vedem lungul nasului și muncim, știm că trebuie să ajungem în SuperLigă”,

Dinu Bara, director general Politehnica Timișoara

„Mă bucur că Dan a spus de perioada din 2020, când am ajuns în play-off-ul Ligii 2, cu bani foarte puţini … Nu aveam alături de noi poate autorități, câteva firme și, foarte important, acest club, să nu uităm e un proiect început de domnul Șerban, de Universitatea Politehnica şi Druckeria. E cea mai lungă Poli de după Revoluție și va fi clar cel mai lung proiect. Atât timp cât sunt Politehnica și suporterii acolo, indiferent că e Liga 1, 2 sau 3, e Poli Timișoara. Bineînțeles, Poli înseamnă performanță, așa că ne bucurăm că Consiliul Județean Timiș și Primăria Municipiului Timișoara sunt alături. Am încercat toate formele, club privat şi ONG. Am ajuns la forma la care deocamdată în Timișoara așa putem funcţiona. Vin, foarte important, alături de autorități și companiile. Şi ce nu am avut în 10 ani, începe să apară – infrastructura”,

Florin Drăgan, rector Universitatea Politehnica Timișoara

„Suntem într-un moment în care începem o nouă etapă. Mă bucur să văd jucători de fotbal, fotbaliști chiar, cu experiență și cu calitate fotbalistică. Dar cam astea sunt comentariile mele pe partea sportivă… Putem spune că suntem într-un moment de bilanţ. În urmă cu 11 luni, când am inițiat discuțiile cu Univ. Politehnica pentru a deveni parte la proiectul Poli Timișoara, am primit un răspuns afirmativ imediat și apoi am fost priviți cu toții cu scepticism pentru că de prea multe ori s-a relansat acest club și nu mai aveau oamenii încredere… Ulterior a intrat și Primăria Timișoara. A fost foarte greu, poate cel mai greu anul acesta. Promovarea din Liga 3 în Liga 2. Am preluat clubul la jumătatea anului și Primăria și CJT nu puteau aloca bani de la bugetul de stat. Banii au venit aproape exclusiv din zona privată. Mulțumesc în mod deosebit celor care au gestionat destinele echipei până să venim noi. Domnului rector, prorector și suporterii care au susținut echipa din punct de vedere financiar până autoritățile, după o pauză de 10 ani, au conștientizat nevoia de a investi în acest proiect. Mulțumesc și sponsorilor care au susţinut 90% din activitatea echipei sezonul trecut, nu cu un buget mic. Dar suntem într-o etapă intermediară, Poli nu se poate bucura cu liga secundă, play-off, loc de mijlocul clasamentul sau printre primele. Nu poate fi deziderat în a fi doar în Liga 2 fotbalistică. Stadionul Ştiinţa va fi gata, stadionul început de Primăria Timișoara, unde a venit cu 20 de milioane CJ Timiș și suntem dispuși să suplimentăm dacă e nevoie. Nu am acuzat pe nimeni de o întarziere la proiecte. Nu trebuie să ne speriem. Chiar dacă nu va fi septembrie, va fi octombrie, e foarte bine că o perioadă de 1-2 ani Poli va avea unde să joace în prima ligă. Ducem demersurile pentru construirea noului stadion Dan Păltinișanu de 32.000 de locuri. Practic sunt toate premisele pentru ca acest club să performeze. Rolul nostru e de a asigura condiţiile. Bază de pregătire, infrastructură şi salarii la zi”, 

Alfred Simonis, președinte Consiliul Județean Timiș.