Încă de la renașterea Politehnicii membrii cotizanți au reprezentat o susținere importantă pentru clubul nostru. În fiecare an un procent semnificativ din veniturile clubului au fost reprezentate de către cotizațiile plătite de membri. În plus, sistemul de organizare este primul de acest gen apărut în țară, fiind unic datorită reprezentativității fanilor în cadrul structurilor de conducere ale clubului. Membrii cotizanți și-au putut prezenta opiniile în cadrul Adunărilor Generale trimestriale sau anuale, având posibilitatea chiar de a decide viitorul clubului. Așa cum a fost, de exemplu, în cazul demisiei din funcția de antrenor depusă de Sorin Brîndescu în sezonul 2016/2017 și nevalidată printr-un vot în cadrul unei Adunări Generale Extraordinare.
Prin tot ce am făcut până acum am dovedit că suntem UN CLUB DIFERIT. Un club apărut dintr-o răbufnire de pasiune și dintr-un refuz al evidentului ce a arătat unei țări întregi că se poate. Am inspirat grupurile de suporteri din diferite colțuri ale țării să ne urmeze exemplul, păstrându-ne în același timp linia de gândire: aceea de fotbal pentru suporteri, susținut de suporteri. Am arătat că se poate lupta cu bugete de câteva ori mai mari și că se poate învinge, am arătat că se poate refuza elegant nedreptatea atunci când ea e flagrantă, am arătat că pasiunea pentru Poli nu ține cont de liga în care jucăm sau de granițe. Am arătat, cu alte cuvinte, că suntem diferiți.