Echipa de fotbal Politehnica Timișoara a câștigat în etapa a 7-a din Liga a III-a. A fost 2-0 (0-0) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, pe stadionul Electrica.
Lovitura simbolică de start a meciului a fost dată de Emeric Dembroschi, fost jucător și antrenor al alb-violeților, rămas în istoria fotbalului românesc pentru ”statuia de la Guadalajara”. El va împlini, luni, 80 de ani, iar președintele Politehnicii și prorector al UPT, Simon Pescari, i-a înmânat, din partea clubului, un tricou, inscripționat cu numele ”Dembo” și numărul 80, un fular și o minge cu semnăturile jucătorilor și antrenorilor.
Prima repriză n-a avut goluri și nici faze foarte multe de poartă. Să consemnăm șansele lui Fazekas (5, cap pe lângă, la un corner), Ene (10, cap milimetric pe lângă, la un corner bătut de Benzar), D. Popa (43, a trimis pe jos, din careu, portarul a scos de lângă bară). De partea cealaltă, Andreaș a tras puțin pe lângă (32), iar greșeala lui C. Toma (45) nu a fost speculată de oaspeți.
În min. 53, tribuna cere penalty la o intervenție în careu asupra lui Benzar. Vasluian (56, șut peste), un fundaș al Ghirodei care scoate aproape de pe linia porții la un șut din afara careului (64) și Marincu (65, șut prins de portar) anunță deschiderea scorului. Care vine în min. 67: corner de pe dreapta executat de același Marincu, cap al stoperului Vlaicu, din careu, 1-0! Peste doar patru minute, Rotariu (abia intrat de un minut!) trimite tot cu capul, din careu, și majorează avantajul, 2-0. Tot Poli are ultimele ocazii, prin căpitanul David Popa (83, șut pe lângă, și 87, bară).
Politehnica Timișoara: Traia – P. Paul, C. Ene (62, Gavrilă), Vlaicu – Vasluian (81, Amariei), Fazekas (46, Avrămescu), Vîrtej, R. Benzar (70, Rotariu), C. Toma – Haiduc (46, Marincu), D. Popa (c). Rezerve: Mosoarcă – Pureca, Mihăescu, Cociș. Antrenor: Dan Alexa.
În urma acestei victorii, Poli urcă pe locul 2, la egalitate de puncte cu Metalurgistul Cugir, dar cu un golaveraj mai bun pentru alb-violeți (+13, față de +12). În etapa următoare, timișorenii vor evolua chiar contra echipei din Cugir, în deplasare. Meciul se va disputa vineri, 10 octombrie, de la ora 15.
„Așa cum am știut, un joc complicat. Un început de meci bun, apoi am căzut din punctul meu de vedere inexplicabil. Apoi jucătorii care au intrat la pauză au adus un plus de inventivitate. Mă refer la Marincu, am început să punem presiune. Am reușit să înscriem cele două goluri. E o victorie importantă în eventualitatea în care Ghiroda intră în play-off, dar și așa noi trebuie să ne asigurăm poziția asta de play-off. Îmi felicit jucătorii, pentru că a fost un meci de luptă. Ghiroda e o echipă organizată defensiv, cu jucători cu experiență, dar cred că astăzi am meritat victoria și sunt trei puncte importante.
Ene acuză o contractură, Benzar sper să nu și-a luxat degetul pentru că va însemna să intre cu mâna în ghips. Vom vedea mâine exact situația medicală. Dar cei care au intrat au făcut-o foarte bine și au adus un plus
Pentru mine e important să ne creăm o identitate ca și joc, să avem o filosofie proprie. Muncim foarte mult la faptul că trebuie să controlăm meciul, să avem mingea cât mai mult, suntem echipa care trebuie să impună ritmul jocului. Încă avem probleme în treimea adversă, acolo ar trebui să fim mai pragmatici și să ne creăm situații mult mai multe. Pentru că ducem mingea foarte ușor în jurul careului advers, suntem o echipă cu jucător care au venit acum în vară, târziu, ei încep să mă cunoască, eu încep să-i cunosc pe ei bine… Important pentru mine e să câștigăm jocurile, punctele sunt foarte importante
E un moment emoționant, cu Emeric Dembroschi am crescut, e o legendă. Îi doresc multă sănătate, i-am urat La mulți ani, este unul dintre marii fotbaliști pe care i-a avut Timișoara. Eu îl încadrez în primii trei”, a declarat Dan Alexa, antrenor principal Politehnica Timișoara.