Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii Timișoara, a vorbit cu ocazia reunirii alb-violeților pentru prima dată în anul 2026 despre planurile echipei în această iarnă.
„Sigur, primul meu gând e ca noi stafful să putem face o pregătire foarte bună împreună cu jucătorii. Să putem să ne pregătim, să avem condițiile cele mai bune, pentru că ne așteaptă o perioadă foarte grea. O perioadă importantă, întotdeauna partea a doua a campionatului e mult mai dificilă decât prima parte. Apare presiunea. E și acel play-off, care se va disputa care pe care. Așa, ca prim gând, îmi doresc să fiu inspirat în alegerea pregătirii, eu și stafful, și să ducem echipa la un nivel bun spre foarte bun la începutul campionatului”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.
Despre primul transfer al iernii, sosirea mijlocașului Alin Țegle în alb-violet: „E un jucător pe care mi l-am dorit foarte mult. Îl cunosc bine. E genul de jucător care sigur va aduce un plus. Îmi doresc ca el să fie sănătos. Să ajungă la nivelul la care eu îl cunosc. Am lucrat un an de zile cu el la Tunari, îi știu potențialul și cred că este un jucător care poate să ne ajute foarte mult”.
„E foarte greu să faci un antrenament normal pe zăpadă. Din păcate vremea e cum este. Nu avantajează foarte mult echipele. Cantonamentul acesta (n.r. în Turcia, 3-13 februarie) e binevenit. E foarte binevenit. Pentru că-ți dă posibilitatea să te antrenezi specific pentru fotbal. Îți dă posibilitatea să ai adversari buni. Într-adevăr e problemă cu temperatura, dar revenim cu două săptămâni înainte de începerea campionatului și cred că e suficient timp pentru a te reacomoda”, a spus Dan Alexa despre stagiul de la Belek.
Despre cantonamentele clasice de iarnă, din zonele montane din țară, antrenorul Politehnicii a concluzionat: „Eu sunt pentru genul acesta de cantonamente. Consider că te pot ajuta foarte mult, ca primă parte de pregătire, doar că aici avem condiții foarte bune, avem cazare, putem ține echipa în mini-cantonament, avem masă și avem baza unde ne putem face programul. Avem și recuperare și cred că am economisit foarte mulți bani și ceea ce facem acolo putem face și aici”.
„Mai aștept doi jucători, îmi doresc foarte mult să vină, am încredere în ei și cred că aduc plus valoare echipei”, a precizat Dan Alexa despre transferuri.