Politehnica Timișoara a încheiat parcursul din grupele Cupei României cu o victorie, 6-0 pe Stadionul Știința, în fața formației ACS Kids Tâmpa Brașov, club de la care ni s-au alăturat până acum trei jucătoare: gemenele Bucșa, Aida și Ariana, alături de Octavia Pîrșe (împrumut).

Alb-violetele au controlat partida din primul până în ultimul minut, dominând jocul și ocaziile, echipa oaspete având și ea câteva momente bune.

Deschiderea scorului a venit rapid, în minutul 11. După o acțiune inițiată de Șepețan, mingea a fost respinsă, iar Ariana Bucșa a profitat și a trimis în poartă pentru 1-0. Presiunea gazdelor a continuat, iar în minutul 21, Șepețan a pătruns în careu și a finalizat cu un șut plasat, pe jos, la colțul lung, ducând scorul la 2-0.

Poli a rămas în control, iar ocaziile s-au succedat: Șepețan a trimis peste poartă în minutul 23, iar câteva minute mai târziu, după o acțiune bună a Arianei Bucșa, mingea a ajuns la aceeași Șepețan, care a ratat ținta. Noje (min. 37) și Briciu Ines (min. 42) au încercat și ele poarta, însă fără succes.

Al treilea gol a venit în minutul 39, când Aida Bucșa a fost lansată excelent, a depășit portarul și a înscris pentru 3-0, scor cu care s-a intrat la pauză.

Repriza secundă a început în aceeași notă de dominare. În minutul 47, Briciu Ines a pătruns periculos și a centrat în fața porții, dar Grecu nu a reușit să finalizeze. Oaspetele au avut o oportunitate în minutul 50, dintr-o lovitură liberă de la marginea careului, însă șutul expediat de Țibuleac a trecut pe lângă poartă.

În minutul 56, Șepețan a creat o nouă fază periculoasă, iar Grecu a reluat puțin pe lângă poartă. Un minut mai târziu, Aida Bucșa a reușit dubla: recuperare și șut de la distanță, direct în vinclu, pentru 4-0. Oaspetele au mai încercat poarta prin Scorobeț, dar Bojenco a reținut balonul.

Finalul a adus alte două goluri pentru alb-violete. În minutul 85, Neda a pătruns în careu, iar presiunea pusă de Matei pe fundaș a dus la golul de 5-0. Trei minute mai târziu, Medre a recuperat, a combinat cu Matei și a încheiat acțiunea cu un șut superb de la 18 metri, în vinclu, stabilind scorul final, 6-0.

Notăm debutul la prima echipă ale jucătoarelor Natalia Neda (n. 2010), Patricia Oros și Giulia Petrar (ambele n. 2011).

Înaintea meciului de senioare, în etapa 5 din play-off-ul Ligii de Tineret, Politehnica Timișoara a învins ACS Kids Tâmpa cu 18-0.

Pentru alb-violete urmează duelul cu FK Miercurea Ciuc din etapa 8, sâmbătă, pe Stadionul Știința, de la ora 13:00.

Politehnica Timișoara: 1. Denisa Bojenco, 3. Alexia Suba (14. Natalia Neda 57’), 29. Sofia Briciu, 32. Anisia Medre, 20. Roxana Dovîncescu (15. Giulia Petrar 57’), 25. Dana Cioablă, 6. Tania Noje (27. Anastasia Grecu-Băiaș 46’), 8. Aida Bucșa (cpt), 11. Ariana Bucșa, 28. Ines Briciu (7. Patricia Oros 57’), 19. Andreea Șepețan (21. Surya Matei 57’)

ACS Kids Tâmpa Brașov: 22. Maria Szabó, 14. Melisa Scorobeț, 9. Alexandra Țibuleac, 21. Kriszta Benedek, 17. Larisa Ferțu, 10. Daria Todoruț (cpt), 4. Ayda Astroi (3. Maia Rusu 60’), 19. Ariana Dumitru (11. Teodora Dorin 76’), 7. Maria Iatan, 16. Amalia Ene, 5. Ioana Sava (8. Nicoleta Dudu 51’)