Declarații la finalul partidei amicale cu Lecce, câștigată de Poli cu 1-0.
„Sunt mulțumit, clar sunt mulțumit de rezultat, sunt mulțumit de atitudinea echipei. Am avut o atitudine corectă pentru un adversar precum Lecce. Am mai avut două-trei situații bune de a înscrie. Plus un penalty ratat. Una peste alta un test bun. Cei care au jucat 20 de minute (n.r. ieri) au jucat 70 de minute acum. Dar sunt mulțumit în mare parte de toți jucătorii, sigur, cu greșelile pe care le fac. Încă mai avem de reglat multe lucruri, dar un rezultat important și pentru jucători. Îți poate da încredere. Noi, în momentul acesta, suntem o echipă în formare. Sunt mulți jucători noi și genul acesta de rezultate, îți dau încredere că facem lucrurile corect.
Le-am spus-o și ieri, cred că Shabab e un adversar mult mai greu decât Lecce, pentru că au jucători de calitate, au pus foarte mari probleme ieri. Sigur, și Lecce azi, au avut momente în care a controlat jocul, dar fără să aibă ocazii clare. Fotbalul italian e puțin diferit față de restul. Trebuie să fim atenți cu ei, pentru că au timing foarte bun, au momente în care crezi că poți să controlezi un joc și apoi dau gol din nimic. Cred că cel mai greu adversar de până acum l-am avut ieri. Sigur, Lecce are greutate, e un nume sonor. Ne-am ridicat la nivelul meciului în foarte multe momente, cred că pe lângă gol noi de fapt am avut situațiile clare ale jocului”,
Dan Alexa, antrenor principal Politehnica Timișoara
Despre loviturile de pedeapsă ratate: „Trebuie să fac eu lista. Să pun 1, 2, 3 și chiar dacă ratează, din momentul ăsta, să fie vina mea. Le-am și spus-o în vestiar. Până acum mergeam pe logica cine se simte să execute. Se va schimba regula asta”.
Despre programul Ligii 2 care a stabilit azi că Poli o va înfrunta la Timișoara pe Chindia Târgoviște în prima etapă:
„Eu am spus-o, cred că principala noastră contracadidată, cel puțin la nivelul transferurilor vara asta, e Chindia. Sigur, mai sunt multe echipe bune și foarte bune în Liga 2, dar eu cred că Chindia, prin ceea ce a transferat, își anunță clar candidatura la promovare. Eu nu mi-aș fi dorit să începem cu Chindia, dar una peste alta trebuie să jucăm și cu ei. Jucăm acasă și îl tratăm ca un meci foarte important”.