Mijlocașul Alin Cristian Țegle (29 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara.

S-a născut la 15 februarie 1996, la Bistrița. E de meserie mijlocaș central dar poate acoperi mai multe posturi. A crescut la Gloria Bistrița, pentru care a evoluat și la nivel de seniori. Luceafărul Oradea, Universitatea Craiova II, Turris Tr. Măgurele, Viitorul Pandurii Tg. Jiu, CSM Slatina și CS Tunari sunt celelalte borne ale carierei sale. Pentru cea din urmă, alături de care a promovat în Liga 2, a jucat în actualul sezon în 14 meciuri (13 în campionat) și a marcat un gol în Cupa României. Are în total 148 de meciuri și 14 goluri marcate la nivelul eșalonului secund.

„În primul rând mă bucur că o să lucrez din nou cu domnul Dan Alexa, ceea ce am și făcut în urmă cu un an și jumătate, când am mers la Tunari. Am reușit să promovăm acolo și mă bucur că m-a sunat ca să vin la Poli. Este un club de tradiție din fotbalul românesc, care-și dorește performanță, își dorește să fie din nou în elita fotbalului românesc. Dar până atunci trebuie să o luăm pas cu pas, să luăm fiecare meci în parte și la sfârșitul sezonului să reușim să promovăm în Liga 2. Am urmărit câteva meciuri ale lui Poli și am rămas impresionat de câtă lume vine la stadion, e o galerie foarte frumoasă, abia aștept să mă întâlnesc cu suporterii, să îi simt în tribună și sper ca la final să le aducem tuturor o bucurie!”

Alin Țegle, mijlocaș Poli Timișoara

Bine ai venit la Poli, Aline!