Ariana Marin, mijlocaș în vârstă de 19 se alătură Politehnicii Timișoara sub formă de împrumut până la sfârșitul sezonului, de la FC Argeș.

Originară din Pitești, Ariana a început să joace fotbal în parc cu băieții, în cadru organizat a jucat prima oară la echipa Sfinții Constantin și Elena. A trecut apoi la Dream Team București, iar când s-a înființat LPS Pitești s-a întors acasă. Au urmat câțiva ani în care a jucat la FC Argeș sub îndrumarea profesorului Mihai Cârstea.

În prima parte a sezonului a jucat sub formă de împrumut la Universitatea Craiova, echipă pentru care a marcat 26 de goluri în Liga 2 și 6 goluri în Cupa României.

”Sunt fericită că am ajuns la Poli Timișoara. Pentru mine e un pas important și o provocare frumoasă în cariera mea. Am venit cu motivație, dorință de muncă și de a crește zi de zi. Vreau să dau tot ce am mai bun pentru echipă și abia aștept să începem treaba pe teren” spune Ariana Marin.

Bine ai venit, Ariana, și mulțumim clubului FC Argeș pentru deschidere și colaborare!