În urmă cu puțin timp, fostul rector al UPT și președinte al clubului de fotbal Politehnica Timișoara, prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban, s-a stins din viață. Avea 71 de ani.
S-a născut la 18 octombrie 1954, la Chișineu-Criș (județul Arad).
În 1978, a absolvit Facultatea de Mecanică, secția TCM, din cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia din Timișoara (actuala UPT). Universitate de care își va lega cea mai mare parte a vieții sale. A fost prodecan al Facultății de Mecanică, prorector (2004-2012) și rector al Politehnicii (2012-2020). A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Obuda din Budapesta și al Universității Politehnica din București. A fost membru corespondent al Academiei Române de Științe Tehnice.
A fost și un mare om de sport. A jucat fotbal, atacant și mijlocaș, la echipa de seniori a localității natale (Victoria Chișineu-Criș), la formațiile timișorene Electromotor și Tricoul 1 Iunie și la cea din Topolovăţu Mare.
Iar în primăvara anului 1973 a fost convocat la o selecție chiar la Politehnica Timișoara, care la finalul acelui sezon va promova în Divizia A!
A fost preşedinte al Suporter Club Politehnica Timişoara (1986-1992), preşedinte al secţiei de handbal masculin CSU Politehnica (1996-2012), secretar executiv al ASU Politehnica (1996-2012), președinte al Consiliului de Administrație al clubului polisportiv CSU Politehnica, președinte al SSU Politehnica și, în ultima perioadă, membru al Consiliului de Administrație la SCM Timișoara.
A fost unul dintre pilonii proiectului polist început în 2012 și, tot în timpul celor două mandate de rector, a reușit readucerea CSU Politehnica sub patronajul UPT.
A inițiat, în 2015, Campionatul Național Universitar de fotbal, disputat anual. De altfel, pe perioada studenției, a făcut parte din echipa Facultății de Mecanică, echipă campioană universitară a Timișoarei în 1973 și 1974.
În ultimii ani s-a luptat cu o boală pe care, în pofida puterii și a optimismului său, nu a putut-o învinge.
Dl rector Viorel-Aurel Șerban și-a pus o amprentă de neșters asupra vieții universitare, sportive și sociale din partea de vest a țării.
Acum, la despărțirea de un mare polist, ne înclinăm, îi mulțumim și nu-l vom uita niciodată!
Dumnezeu să vă odihnească, domnule rector!