Politehnica Timișoara s-a despărțit de comun acord de portarul Octavian Mosoarcă (24 ani).

„Șarpe” a sosit în august 2024 la echipa noastră. A apărat în 26 de meciuri de campionat pentru Poli, toate în stagiunea 2024-25. S-a remarcat în special în cele patru dueluri ale barajului de promovare din Liga 3 în Liga 2, ajutând alb-violeții să ajungă în finală în urma loviturilor de departajare de la Baia Mare. În acest sezon a apărat în primul joc oficial, din Cupa României (cu CS Sânandrei Carani, scor 2-0).

Tavi a ales în această iarnă să se concentreze mai mult pe studii. Îi mulțumim pentru evoluțiile avute în culorile Politehnicii și îi dorim mult succes!