Portarul timișean Sebastian Micu (24 ani) a semnat cu Politehnica Timișoara.

S-a născut pe 19 mai 2001, la Jimbolia (TM). E portar și a crescut la Școala de Fotbal “Marcel Băban”, unde a evoluat la seniori încă din perioada junioratului. A mai fost jucătorul celor de la Rapid București, CSM Reșița, FC Brașov, FC Argeș (pentru care a debutat în SuperLiga), CSM Slatina și CS Tunari. Pentru cea din urmă „Moro” a evoluat în patru jocuri în prima parte a actualului sezon. La nivelul Ligii 2 a apărat în total în 28 de partide.

“Primele mele gânduri sunt să mă antrenez bine, să mă impun și să promovăm. Vreau să-i mulțumesc pe această cale domnului Dan Alexa pentru că-mi acordă o șansă și mă simt foarte bine alături de acest staff, cu el și cu Ștefan Grigorie. Sper să facem o treabă cât mai bună împreună… Nu avem altă opțiune, trebuie să muncim. Vreau să le mulțumesc pe această cale suporterilor, că sunt prezenți la fiecare meci și avem nevoie de ei, să vină în număr cât mai mare la stadion. Doar cu ajutorul lor putem să promovăm!”

Sebastian Micu, portar Poli Timișoara

Bun venit la Poli, Sebi!