Echipa de fotbal Politehnica Timișoara a câștigat în etapa a 18-a din Liga a III-a. A fost 1-0 (1-0) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în deplasare.

Stadionul din comuna de lângă Timișoara a fost neîncăpător; vremea frumoasă din ultima zi de iarnă calendaristică și miza acestui derby județean au contribuit din plin la numărul de spectatori.

Înainte de start a fost onorată memoria fostului rector al UPT și președinte al clubului de fotbal Politehnica, Viorel-Aurel Șerban. Jucătorii alb-violeți și fanii din Peluza Sud au prezentat bannere și s-a ținut un minut de reculegere.

A fost un joc închis, ambele echipe încercând să-și atingă obiectivul celor trei puncte fără a risca prea mult. În consecință, ocaziile de gol au fost puține.

Unicul gol a fost marcat de Morar (în min. 22), la debutul său pentru timișoreni într-un meci oficial. Căpitanul Marincu scapă singur cu portarul, e blocat, dar reia în bară și mingea ajunge la Vlăduț Morar, fostul vârf al lui Hagi deschizând scorul. În min. 25, la o lovitură liberă executată de Bud, Enășescu respinge, de sub transversală, în corner.

În partea secundă, Adam, abia intrat, trimite un șut prins de portar (47). Răzvan Trandu, ajuns la aproape 35 de ani și revenit în iarnă la Ghiroda, încearcă să-și pună în valoare șuturile de la distanță. În min. 64, Enășescu scoate în corner la o lovitură liberă. În min. 69, Pedro Paul a blocat la o ocazie a gazdelor.

Final, 0-1 și trei puncte care vor fi mult mai importante dacă și Ghiroda va reuși să intre în play-off.

Poli este deja matematic acolo, cu patru etape înainte de finalul sezonului regulat!

Timișorenii se mențin pe locul 2 în clasament, cu 44 de puncte, două mai puțin față de liderul Unirea Alba Iulia. Etapa viitoare, Poli va juca acasă, cu Metalurgistul Cugir.

Politehnica: Enășescu – Vlaicu (46, Adam), P. Paul, C. Ene – Vasluian (76, Amariei), Marincu (c) (46, Benzar), Ailenei, Țegle (82, Rotariu), C. Toma – D. Popa, Morar (63, Haiduc). Rezerve: Micu – Gavrilă, Cooper, Avrămescu. Antrenor: Dan Alexa.

„A fost un meci de luptă, am spus-o, tot timpul începutul de campionat sau de retur e greu, pentru că echipa nu are ritm. A fost un meci de luptă, am ratat încă două situații clare. Puteam să închidem jocul mult mai repede, să nu mai avem emoții. Nu sunt mulțumit de echipă. Le găsesc niște circumstanțe, dar mă așteptam azi la mult mai mult. Bine, important astăzi sunt cele trei punte. Am întâlnit o echipă, Ghiroda, care speră la play-off. O echipă bună, cu jucători buni, reactivi, care știu fotbal. Pentru rezultat îmi felicit echipa, pentru evoluție am alte așteptări. Dar sunt trei puncte importante…

Vlaicu a ieșit accidentat, ca primă impresie nu sunt probleme grave, pentru că e o lovitură. Sper să nu fie ceva mai grav. Apoi, Vasluian a ieșit și el, dar este bine, Țegle la fel. Jucătorii care au intrat au intrat bine, au adus un plus. Repriza a doua a fost mult mai bună decât prima repriză. Cred că Ghiroda a intrat o dată în careul nostru, excepție loviturile libere ale lui Trandu. Un meci de luptă, am avut momente în care am suferit. Un aspect pozitiv, pot să spun, că atunci când jocul nu ne iese așa cum vrem echipa se luptă, se bate și asta poate conta în viitor foarte mult”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.