La finele săptămânii trecute s-au pus bazele echipei care compune noul departament dedicat pregătirii fizice din cadrul Academiei Politehnica Timișoara.
Vlad Nicoară – preparatorul fizic al echipei de seniori, a preluat și rolul de coordonator al acestui departament, care, în prezent, îi are în componență pe Miodrag Todorov, Robert Stemate, Alexandru Albert și George Bumbuc.
Miodrag Todorov – preparator fizic U18 – Fost jucător al Politehnicii Timișoara, Mio a mai activat în trecut la juniorii alb-violeți ca și preparator fizic, iar la revenirea din Italia unde și-a finalizat masterul, a lucrat cu echipele naționale de juniori ale României, inclusiv cu lotul U20, mai apoi activând și la echipa națională de seniori, perioadă în care a bifat și două mandate alături de Politehnica Timișoara. A avut un scurt periplu și la Rapid București, înainte de a-și luat un angajament la Neftchi Baku, în Azerbaidjan.
Robert Stemate – preparator fizic U16 și U17 – Crescut și el în alb-violet, Bobo a făcut parte din generația juniorilor 2003 și a absolvit al Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul UVT. Activează de 2 ani în cadrul Academiei, când a început pregătirea cu generația 2010, pe atunci juniori U14, iar între timp a absolvit cursul de preparator fizic și a participat la cursurile Elite Performance Institute Dublin.
Alexandru Albert – preparator fizic U15 – A activat pe postul de preparator fizic timp de șase ani la CSC Ghiroda, un an la CSU UVT și trei ani în Liga 2, la CSC Dumbrăvița. A absolvit cursul de preparator fizic și cursul de antrenor de fitness la școala Scandinavia Fitness.
George Bumbuc – preparator fizic U11-U14 – Instructor de fitness și antrenor personal, George a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul UVT și masterul în Managementul activităților și bazelor sportive, dar și cursul de preparator sportiv, cursul de instructor fitness și certificarea TRX Level 2. A activat doi ani pe postul de profesor de sport și în perioada 2022-2024 s-a ocupat de grupele handbal 7-12 ani. În prezent coordonează antrenamente de grup la Banu Sport.
„Încă de la prima întâlnire cu Vlad am realizat importanța înființării acestui departament, mai ales că avem în cadrul său doi preparatori care au activat la cel mai înalt nivel, în speță la loturile naționale, inclusiv la U21 Vlad, respectiv la seniori Mio. Consider că astăzi prin activarea departamentului de preparatori, care este unul cu o importanță deosebită în cadrul clubului, vom putea ridica nivelul de pregătire fizică al sportivilor noștri la cele mai înalte standarde. Eu le urez mult succes în a-și pune în aplicare cunoștințele și metodologia de lucru pe care le-au dobândit de-a lungul anilor de activitate și îi asigur de tot suportul meu și al clubului Politehnica Timișoara”, Dinu Bara, director general Politehnica Timișoara