Etapa 6 a Superligii Feminine a adus ACS Atletic Olimpia Gherla pe Stadionul Știința. La finalul unui meci cu multă presiune, tensiuni și întreruperi, cele trei puncte rămân la Timișoara.

Prima fază periculoasă a aparținut alb-violetelor, însă Nikoleta Kurja a trimis pe lângă poartă din lovitura liberă. A urmat ocazie bună pentru Gherla în minutul 10, când Carolina Țabur scapă spre poarta noastră, dar Cosmina Roșu respinge balonul în corner. Roxana Mirea reia periculos spre poartă din centrarea lui Țabur, dar Roșu respinge din nou. În minutul 25, Aida Bucșa ține un balon în teren, îi pasează Melisei Șodinca, iar aceasta din întoarcere execută portarul cu șut în vinclu, deschizând scorul. Urmează două ocazii mari pentru oaspete, Adina Giurgiu trimite pe lângă poartă după o lovitură liberă bătută de Mihaela Ciolacu, iar Țabur, rămasă singură cu Roșu, trimite în transversală încercând să o lobeze. Repriza se încheie cu două ocazii mari la ambele porți, Aida Bucșa și Bianca Ienovan în aceeași fază, portarul respingând ambele șuturi, iar dincolo Țabur o driblează pe Roșu, însă ne repliem și Nadejda Colesnicenco se pune în calea mingii.

Începem bine repriza a doua, Bucșa scapă spre poartă în minutul 49, dar șutează în plasa laterală, apoi Kurja trimite pe lângă poartă din lovitură liberă. Facem faulturi în poziții periculoase, însă Ciolacu trimite balonul în zid. În minutul 66 Ienovan scapă spre poartă, pasează în fața porții, de unde Laura Rus trimite balonul în plasă pentru 2-0. Nu durează mult avantajul de două goluri, în minutul 69 Adina Giurgiu marchează pentru 2-1 în urma unui corner. Urmează ocazii la ambele porți, Dana Cioablă, Nikoleta Kurja, Bianca Ienovan, respectiv Mihaela Ciolacu și Corina Olar ratând pe rând. În minutul 90 Andreea Șepețan scapă spre poartă și marchează pentru 3-1, aducând liniște pe Știința. Finalul tensionat aduce totuși încă un gol, la o bâlbâială în careu Antonia Stanea reușind să trimită în poartă.

Fluier final cu scorul de 3-2 și obținem trei puncte prețioase. În etapa următoare, Politehnica Timișoara întâlnește în deplasare echipa CS Gloria Bistrița, duminică, de la ora 13:00.

„Trei puncte foarte importante. A fost exact cum ne așteptam și cum le-am zis și fetelor, că o să avem un meci nu greu, ci foarte foarte greu, pentru că am întâlnit un adversar cu jucătoare foarte bune. Am știut ce joacă, am încercat să abordăm partida și să le blocăm, să ne facem noi jocul pe momentele de posesie, însă nu tot timpul am reușit. Au fost greșeli, dar așa este fotbalul, nu cred că este jucător care să nu facă nicio greșeală. Dar rezultatul foarte bun! Jocul a fost bun, ne pare rău că nu am reușit mai repede să liniștim apele și să ținem de rezultat în momentul în care am marcat.
Sunt foarte mulțumit în final, sunt trei puncte importante, exact cum ne-am și dorit la începutul campionatului să abordăm fiecare meci pas cu pas, să încercăm să jucăm toate meciurile la victorie, indiferent de adversar. Pentru că doar așa putem să facem față și doar așa suntem siguri că vom fi și răsplătiți în momentul în care vrem să jucăm fotbal” a declarat la final antrenorul Orlando Ștefan.

Politehnica Timișoara: 30. Cosmina Roșu, 77. Anda Jivan, 17. Nadejda Colesnicenco, 4. Irina Apostol (19. Andreea Șepețan 70’), 26. Denisa Heisu, 10. Nikoleta Kurja (cpt), 25. Dana Cioablă, 8. Aida Bucșa (6. Tania Noje 50’), 9. Laura Rus, 16. Bianca Ienovan, 23. Melisa Șodinca

Rezerve neutilizate: 40. Mara Ghișe, 3. Alexia Suba, 14. Alexia Vasilescu, 20. Roxana Dovîncescu, 21. Maria Poșea, 27. Anastasia Grecu-Băiaș, 32. Anisia Medre

Athletic Olimpia Gherla: 1. Jessiane Santos Almeida, 14. Katalin Dakó (7. Carina Doiban 74’), 5. Maria Stamate (3. Valentina Hodiș 46’), 16. Ana Maria Timbuș (27. Maria Bogdan 63’), 19. Amanda Lihv, 10. Carolina Țabur, 22. Corina Olar (cpt), 20. Antonia Stanea, 9. Mihaela Ciolacu, 11. Roxana Mirea, 6. Adina Giurgiu (13. Iulia Zamfir 76’).

Rezerve neutilizate: 31. Mirela Pop-Ganea, 18. Anya Litta, 12. Amalia Costea