În ultima etapă a turului, POLI s-a deplasat la Cluj, pentru a înfrunta pe Universitatea. Un meci de tradiție în fotbalul românesc, chiar dacă în istoria recentă a ambelor echipe, a fost un moment în care s-a reînceput de la zero. POLI și Universitatea sunt două formații care au în spate un grup important de suporteri, care ar merita mult mai mult, iar fanii ambelor echipe nădăjduiesc că într-un viitor foarte apropiat, acest meci să se desfășoare în primul eșalon al fotbalului românesc. Gazdele sărbătoresc în acest an centenarul. Întâlnirea s-a terminat la egalitate, 0-0, după o partida în care băieții noștri au evoluat din nou ireproșabil din punct de vedere defensiv, iar cea mai mare ocazie a meciului ne-a aparținut nouă, în repriza secundă, când Zabun a reluat cu capul în bara laterală.

POLI a început în aceeași formulă ca-n etapă trecută cu Sportul Snagov, singura modificare fiind reapariția în primul 11 a lui Cristi Scutaru, care i-a luat loc în centrul defensivei lui Ionuț Coadă. Atmosfera din tribune a fost una frumoasă, specifică unui astfel de meci, cu două peluze care reușesc să țină steagul sus în peisajul fotbalului românesc, unul greu încercat. De la Timisoara, a făcut deplasarea un grup important de suporteri, aproximativ 250 – 300.

Prima repriză a început cu o ocazie foarte mare a Universității, când chiar la primul lor atac, o centrare din partea dreapta a fost respinsă cu capul de Mera în zona careului de 16 metri, iar Florescu a reluat puternic din voleu, foarte puțin pe lângă poarta lui Murariu. După această mare ocazie, când POLI putea începe meciul de la 1-0 pentru gazde, a urmat un joc echilibrat, în care ambele echipe s-au blocat reciproc. Gazdele au fost un pic mai insistente și cu o posesie ușor superioară, însă alb-violeții au blocat excelent toate culoarele către poarta lui Murariu, iar clujenii n-au avut nici o șansă de a pune în pericol poarta noastră. Poate singura lor acțiune mai notabilă a fost șutul de la mare distanță al lui Florescu, din minutul 43, care a fost reținut fără probleme de Murariu. De altfel, acesta a fost și singurul șut pe spațiul porții în prima repriză. De partea cealaltă, POLI a fost periculoasă în câteva rânduri, însă fără mari ocazii. În minutul 9, Bogdan Vasile a recuperat o minge la centrul terenului și a șutat de la aproximativ 20 de metri, fundașii clujeni au respins cu dificultate până la Popescu, care a fost surprins și n-a apucat să șuteze la poartă dintr-o situație bună. Au mai fost câteva fixe, un punct forte al nostru, însă denfensiva gazdelor s-a organizat bine, conștientă fiind de forța băieților noștri la acest capitol.

A doua repriză a fost una în care ritmul a fost ceva mai alert, s-a jucat cu o altă viteză de joc, iar fazele de poartă au fost mai numeroase. La fel ca-n startul primei reprize, Universitatea a avut o mare ocazie încă de la inceput, în minutul 48, când în urma unui corner bine executat, Goga a reluat puternic cu capul, însă din fericire pe lângă poarta noastră. În minutul 52 s-a produs și prima modificare în echipa noastră, când Ungureanu, care a avut o evoluție ștearsă pe faza ofensivă și care avea la activ un cartonaș galben primit in prima repriză, a fost înlocuit cu Zabun. În minutul 64, a avut loc și a doua modificare la POLI, când Cristi Dros, și el cu un galben văzut încă din primele minute ale primei reprize, a fost înlocuit cu Vidrășan. Probabil că Octavian Benga nu a vrut să riște un eventual al doilea cartonaș galben pentru Dros, care evolua într-o poziție în care era expus. În minutul 67, gazdele au avut o bună ocazie de a deschide scorul, când un șut al lui Dican de la aproximativ 25 de metri, a fost respins cu dificultate de Murariu. Cea mai mare ocazie a meciului a aparținut lui POLI, în minutul 72, când după câteva un-doi-uri scurte făcute în banda dreapta, mingea a ajuns la Vidrășan, care a centrat foarte bine din prima la colțul lung, de unde Zabun a reluat puternic cu capul la colțul scurt, însă mingea a lovit bara laterală. O ocazie uriașă a Politehnicii! Clujenii au avut și ei o ocazie mare în minutul 74, când în urma unui corner, mingea a ajuns la Goga, care a făcut o preluare și a șutat la poartă de la aproximativ 14-15 metri, Murariu a reușit să respingă spectaculos, faza a continuat, mingea a fost recentrată în careu și după o lovitură de cap slabă a clujenilor, mingea a fost scăpată din mâini de Murariu, însă în spatele său se aflau alți 2 colegi și Ignea a reușit să îndepărteze pericolul. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil, gazdele au presat mai mult, dar cuplul Mera – Scutaru a dirijat din nou excelent jocul nostru defensiv.

POLI se întoarce cu un punct meritat de la Cluj, împotriva unei echipe care la începutul campionatului avea ca obiectiv promovarea și era una dintre favorite. A fost încă un joc în care ne-am organizat excelent din punct de vedere defensiv, însă jocul are momente când suferă pe faza ofensivă. Dacă ne gândim la ocazia uriașă a lui Zabun, cea mai mare a meciului, putem spune că am trecut pe lângă o victorie mare, însă dacă analizăm jocul ambelor formații, putem spune că rezultatul este unul echitabil.

Octavian Benga reușește să rămână neînvins de când a preluat formația noastră, obținând două victorii și două rezultate de egalitate, ambele în deplasare. În continuare, POLI are cea mai solidă defensivă din liga a 2-a, cu doar 10 goluri primite pe parcursul celor 18 meciuri. Pentru POLI urmează un nou meci în deplasare, la Mioveni, în prima etapă a returului, sâmbătă viitoare de la ora 11. Suntem încrezători că seria pozitivă va continua și că ne vom întoarce bucuroși și din această deplasare dificilă.

HAI POLI!

Universitatea: Dur-Bozoancă – Inacio Miguel, Telcean, Crăciun, Tiago Gomes – Dican, Ceitil (55, Rafa Miranda), Florescu – Gavra (85, Takacs), Goga (cpt.), Pop (66, Pîrvulescu)
Rezerve: Gorcea – Kay, Guedj, Pîrvulescu, Takacs, Taub, Rafa Miranda
Antrenor: Adrian Falub

Politehnica: Murariu – Jurj, Scutaru, Mera (cpt.), Cherecheş – B. Vasile, Ignea, Dros (64, Vidrăsan) – Popescu, Axente, Ungureanu (52, Zabun)
Rezerve: Contra – Coadă, Piţigoi, D. Radu
Antrenor: Octavian Benga