Politehnica Timişoara joacă vineri în deplasare cu CSC Ghiroda şi Giarmata Vii în etapa a VIII-a a Ligii 3, Seria 9.
„Avem în ultimii ani tot mai multe meciuri cu ei. Într-adevăr, sezonul trecut au fost meciurile de baraj, care nu ne-au lăsat o amintire prea plăcută, pentru că nu am reuşit să accedem mai departe. Cu siguranţă va fi un meci disputat, pentru că întâlnim o echipă experimentată, cu un antrenor experimentat. Plus că toată lumea are în minte ce s-a întâmplat anul trecut”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul principal al Politehnicii.
Poli şi Ghiroda s-au întâlnit în stagiunea trecută în semifinalele barajului de promovare. Galben-albaştrii s-au impus pe „Electrica” cu 2-0 în manşa tur, în timp ce în retur alb-violeţii au câştigat pe arena „Emilian Pavel” doar cu 1-0, astfel încât vecinii de la est de Timişoara s-au calificat în finala barajului de promovare în Liga 2 (cedată în faţa celor de la FC Bihor).
Din păcate, la antrenamentul de luni mijlocaşul Victor Prună a suferit o accidentare gravă la genunchi şi s-a alăturat listei cu jucători indisponibili din punct de vedere medical, care-i mai cuprinde pe portarul Octavian Mosoarcă şi fundaşii Radu Ciurel şi Cosmin Huminic (jucători aflaţi în stadii diferite de recuperare).
„Avem o programare la RMN pentru Victor, piciorul lui nu arăta foarte bine în momentul în care s-a accidentat. Ne pare tare rău pentru accidentarea lui, la fel cum ne pare rău pentru accidentările celorlalţi, care deja stau de ceva timp. Sunt jucători importanţi pentru noi şi trebuie să ne descurcăm fără ei. Niciun jucător dintre cei care sunt accidentaţi nu au revenit. Tavi este în continuare pe margine, se antrenează dar se antrenează la o capacitate mică”, a explicat Cristi Gălan.
În ultima perioadă echipa noastră a început să utilizeze cât mai mult terenul „Adrian Stoicov”, aflat în incinta stadionului „Dan Păltinişanu” şi a Bazei 2 Politehnica. „Noi încercăm să repunem în uz terenul de la baza Stoicov pentru că am muncit la el în ultimele trei luni, acum arată tot mai bine şi din păcate Dan Păltinişanu este mult mai rău decât terenul din baza Stoicov. Încercăm în mai multe momente să fim la baza Stoicov, la Baza 2 mergem de câte ori avem nevoie de facilităţile de acolo”, a concluzionat antrenorul principal al alb-violeţilor.
„O să fie un meci echilibrat, un meci cu două echipe care cu siguranţă îşi vor dori să câştige pentru că trebuie să fim în plutonul fruntaş şi atunci ambele echipe îşi vor dori să câştige jocul. Vedem la ora jocului care echipă e mai bine pregătită să facă acest lucru”, Cristian Gălan, antrenor principal Politehnica Timişoara
Partida CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – Politehnica Timişoara se dispută vineri, 18 octombrie, de la ora 15.00, pe stadionul „Emilian Pavel”, în etapa a VIII-a a Ligii 3, Seria 9 (penultima a turului sezonului regular). Înaintea acestei runde cele două echipe se află la egalitate de puncte, 10 fiecare, alb-violeţii ocupând o poziţie superioară, 5, graţie golaverajului superior.