80 de ani de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Primul meci dintre Poli și Steaua Roșie Belgrad

Astăzi, în România se aniversează 80 de ani de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. (Țările din Europa de Vest sărbătoresc acest lucru – sfârșitul războiului în Europa – în 8 mai).

În primăvara anului 1945, Politehnica Timișoara continua meciurile de pregătire. În aprilie, echipa participă la Cupa Libertății, apoi, chiar în ultimele zile ale războiului, la începutul lunii mai, la turneul pascal de la București.

La 8 aprilie 1945 notăm primul jucător străin din istoria Politehnicii, sovieticul Bagdasarov (locotenent în Armata Roșie, armată care se afla în țară…)! Acesta este introdus la pauză în amicalul de pe teren propriu contra lui Chinezul-CAMT (scor 6-1 pentru studenți). El a jucat extremă stânga și a marcat ultimul gol al partidei, în min. 88. Nu a fost însă și legitimat la club.

La inițiativa prof. Gheorghe Cristodorescu, lotul fusese întărit cu jucători precum A. Boroș, Corbuș, Andreescu, Andrei Rădulescu, Ion Vasile, R. Marcu, astfel explicându-se rezultatele net superioare. Aceasta este perioada în care clubul începe să transfere jucători pentru creșterea performanței sportive a echipei. Chiar dacă era perioadă de război, fără competiții oficiale. Marea majoritate a jucătorilor echipei continuau să fie studenți.

Antrenor era celebrul fost internațional ripensist Rudolf Bürger, care jucase la Mondialele din 1930 și 1938.

Echipa începea să fie alintată, în mass-media, ”Poli” sau… ”Poly”.

În perioada de după Dictatul de la Viena, echipa orădeană CAO (devenită, conform denumirii maghiare, NAC) reuşeşte să câştige, în 1944, campionatul Ungariei (ediție oficială a campionatului, și nu neoficială, ”de război”, cum a avut România în perioada conflagrației)! Printre jucătorii săi se numărau timișorenii Simatoc, Juhasz, Demetrovics și, mai ales, Petschowski.

Odată războiul încheiat, Poli continuă partidele amicale.

La 3 iulie 1945, joacă și al doilea meci internaţional din istoria sa, învingând cu 4-1, pe teren propriu, în amicalul cu Zugloi MaDISz Budapesta (echipa ”tineretului progresist”).

Apoi, la 25 septembrie, Crvena zvezda Belgrad (club abia înființat, la 4 martie 1945, și care va deveni celebru pe plan mondial) susține un amical la Timișoara, contra combinatei locale Politehnica – Victoria, oaspeții câștigând cu 2-1 (cronica meciului, în foto). 

Iată cum, în decurs de nici trei luni, Politehnica dispută partide cu echipe din capitalele celor două țări aflate în vecinătatea Timișoarei (Ungaria, respectiv Iugoslavia).

Poli avusese un joc important (pentru viitor) și la 27 iulie 1945, în deplasare, la Arad, împotriva unei alte grupări nou-create (la 18 aprilie același an), ITA. Viitoarea UTA. Aceasta va deveni echipa de legendă a baronului Neuman, va domina categoric primii ani ai fotbalului românesc postbelic și va fi marea rivală a Politehnicii. Scor: 2-2!

În acea vară, Poli participă la o amplă competiție amicală a echipelor timișorene, Campionatul Sindical.

Iar în primul meci al naţionalei după război, la 30 septembrie 1945, la Budapesta (un catastrofal 2-7 într-un amical cu Ungaria, în deplasare) evoluează doi polişti, portarul A. Boroş şi stoperul Ion Vasile!

Se reiau şi competiţiile oficiale (dar nu, încă, și campionatul național; aceasta se va întâmpla în sezonul următor). În categoria I a Campionatului Orășenesc (noua denumire a Campionatului Districtual) al Timișoarei pe 1945/46, cu Rudolf Bürger pe bancă, Poli termină prima, la egalitate de puncte cu locul secund, CFR! Și ar fi avut dreptul să promoveze în prima ediţie postbelică a Diviziei Naționale A, dar federația decide să aibă loc un baraj între cele două echipe. Se califică feroviarii, după un 1-1 (cu CFR gazdă) şi un 3-1 (cu Poli gazdă). Atunci s-au pus bazele rivalității dintre Politehnica şi CFR…

Al Doilea Război Mondial ia sfârșit, pe plan mondial, la 2 septembrie 1945, cu victoria Aliaților.

După război, România intră în zona de influență a URSS, devenind, treptat, o țară comunistă. La 30 decembrie 1947 este înlăturată monarhia (ultimul rege, Mihai I) și se proclamă republica (lider, comunistul Gheorghe Gheorghiu-Dej). Numele țării devine Republica Populară Română (prescurtat RPR) (între 1954-1965, grafia a fost Republica Populară Romînă). Practic, ţara va fi cunoscută sub forma “apatridului” RPR, apoi R.P. Romînă (pe scurt Romînia).

În 1948, profesionismul va fi interzis în fotbalul românesc (se va continua sub forma unui profesionism mascat, cu acordul tacit al autorităţilor).

Prim-planul fotbalului timișorean postbelic va fi ținut de CFR și, mai ales, de Politehnica. Nimic nu va mai fi însă la fel. În toți anii care vor urma, Timișoara nu va mai cuceri niciun titlu. Doar două trofee (ambele în Cupa României), prin Poli, în 1958 și 1980…

Trăind încă din fabuloasa “producţie” a anilor interbelici, Timişoara va mai ţine steagul sus o perioadă. Ripensia şi Chinezul, cele mai glorioase echipe româneşti de până atunci (alături de bucureștenele Venus şi Rapid), vor fi desfiinţate de noua putere comunistă. Chinezul-CAMT (așa cum se numea atunci) dispare în 1946 (când CAMT se reînființează, dar va dispărea şi ea după 1949), iar Ripensia în 1948. Se produce schimbul de ştafetă Chinezul – Ripensia cu CFR – Politehnica. Fotbalul de tip capitalist este înlocuit de cel sindicalist, conducerea pe plan local trecând în mâinile activiştilor de partid.

Foto din introducere: CFR Timișoara – Politehnica Timișoara, în 1946 (sursa: Facebook Politehnica Timisoara – file de istorie)

Fragment din cartea ”Politehnica Timișoara – Fotbalul și handbalul”, de Octavian Stăncioiu și Viorel Jurcuț, apărută la Editura Politehnica, la 4 decembrie 2021, cu ocazia Centenarului Societății Sportive Politehnica Timișoara