În etapa a noua a Ligii 1, Politehnica Timișoara a primit vizita Universității Galați pe Stadionul Știința. Într-un meci jucat practic la o singură poartă de la primul până la ultimul fluier, Politehnica Timișoara marchează de 10 ori și urcă pe locul șase cu cele trei puncte obținute, la egalitate cu Fair-Play București, lupta pentru play-off fiind una strânsă. Este de apreciat efortul depus sezon de sezon de cei de la Universitatea Galați  și sperăm ca situația clubului să se îmbunătățească pentru a ne putea bucura de un fotbal competitiv precum în sezoanele trecute.

Scorul a fost deschis în minutul 9 de Melisa Șodinca, care a reluat spre poartă un balon centrat de o adversară. În minutul 14, Cristina Sucilă a majorat avantajul nostru cu un gol marcat cu călcâiul după un un-doi cu Nikoleta Kurja și o neînțelegere între portarul advers și fundaș. Anca Dobai și-a trecut numele pe lista marcatoarelor în minutul 21 cu un balon trimis în plasă după o pasă venită din partea Genovevei Roșie. Cristina Sucilă își trece în cont dubla cu un șut din interiorul careului după o combinație între Teo Meluță și Genoveva Roșie. Spre finalul reprizei, Anca Dobai execută perfect un corner, iar Teodora Meluță se înalță și trimite balonul în plasă cu o lovitură de cap. Melisa Șodinca vine lansată și trimite din prima în poartă mingea centrată de Florentina Ancăș, stabilind scorul primei părți, 6-0.

La pauză, antrenorul Mirel Albon face patru modificări, introducând pe teren toate jucătoarele de câmp de pe bancă. Scenariul a fost același ca în prima repriză – joc la o singură poartă, dar cu actrițe diferite. Dacă în prima parte au ieșit în evidență jucătoarele mai experimentate, repriza a doua a aparținut junioarelor. Singură în careu, Andreea Șepețan marchează primul ei gol pentru echipa de senioare, în urma unei centrări venite din partea Florentinei Ancăș. În minutul 64, aceeași Șepețan marchează un golazo de la marginea careului, după un aut de pe partea stângă. După o bâlbâială în careul Galațiului și insistențele junioarelor Clara Roșu și Șepețan, Roxana Dovîncescu marchează al treilea ei gol la senioare cu un șut pe jos pe lângă portar. În minutul 83, arbitra dictează penalty după un henț în careu, transformat fără emoții de portarul nostru aflat la debut, Sara Câmpean, stabilind scorul final de 10-0.

Pentru Politehnica Timișoara urmează meciul din Cupa României contra echipei Piroș Security Arad, ce se va desfășura miercuri pe Stadionul Știința, de la ora 14:00.

„Am avut un meci bun, încheiat cu un rezultat care ne mulțumește. Trebuie să vedem valoarea adversarului de astăzi, sunt de apreciat oamenii de la Galați care încearcă să țină echipa pe linia de plutire în condiții financiare dificile, însă cred că și acest meci, ca și altele, ne arată că în acest moment 12 echipe în Liga 1 de fotbal feminin este un număr prea mare. Cred că o competiție cu opt echipe ar fi una mult mai echilibrată, ar fi o concentrare mai mare a valorilor la anumite echipe și meciurile ar prezenta mai mult interes inclusiv pentru mass media, televiziuni și ar fi un lucru benefic și pentru Echipele Naționale pentru că jucătoarele ar avea meciuri mai tari.

Legat de jocul nostru începem să prindem consistență, începem să avem trasee de joc și să ducem mingea mult mai ușor în careul advers. Mă bucură progresul realizat de jucătoarele tinere, mai ales de junioare. Astăzi au jucat mai multe și au marcat mai multe dintre ele. Vrem să mergem în continuare pe aceeași linie și sper ca într-un viitor cât mai apropiat, Politehnica Timișoara să fie o echipă de top din România” a declarat la finalul meciului managerul Mirel Albon.

Politehnica Timișoara: 1. Sara Câmpean – 7. Florentina Ancăș, 22. Nicol Dincă-Vuia, 4. Cristina Codrescu (15. Denisa Hațegan 46′), 6. Denisa Heisu, 5. Teodora Meluță (cpt.), 10. Nikoleta Kurja (8. Clara Roșu 46′), 27. Genoveva Roșie (30. Cosmina Roșu 78′), 2. Anca Dobai, 24. Cristina Sucilă (20. Roxana Dovîncescu 46′), 23. Melisa Șodinca (19. Andreea Șepețan 46′).

Universitatea Galați: 12. Mădălina Grecu – 19. Diana Stoian, 3. Adelina Crăciun, 4. Ivan Valentina, 18. Georgiana Bobocea (2. Andra Tăune 46′), 7. Ioana Sfetcu, 22. Adelina Marcu, 16. Elena Ivan, 14. Alexandra Cornea, 3. Adelina Chiriac, 21. Simona Năstase.