Pentru al 12-lea an la rând Acţiunea de Crăciun a Asociaţiei Suporterilor Timişoreni „Druckeria” a adus daruri şi zâmbete, dar mai ales un plus de speranţă familiilor mai puţin avute din vestul ţării. În 2021 Moşul alb-violet a fost mai darnic, căci a avut parte şi de mulţi „spiriduşi” proprii, cât şi „de import”. În aceste condiţii am putut veni în sprijinul a circa 135 de familii şi aproximativ 275 de copii din Banat.
Nu mai puţin de zece localităţi din judeţul Timiş, cât şi din Caraş-Severin, au fost vizitate în mod voluntar de druckeri, grupe întregi din Academia Politehnica, de la cei mai mici la cei mari, împreună cu antrenorii lor, reprezentante ale Politehnicii Femina – în frunte cu căpitanul Teo Meluţă, dar şi alb-violeţii seniori Cristi Scutaru şi Rareş Murariu, cărora li s-a alăturat şi internaţionalul Costel Pantilimon. Dacă primele două zile ale acţiunii (18-19 decembrie) au fost dedicate strângerii de donaţii, cumpărăturilor, depozitării, împachetatului şi în general pregătirii cadourilor. După o muncă deloc uşoară, din 20 decembrie, graţie şi unor parteneri minunaţi, s-a trecut efectiv la împărţirea darurilor, care au constat în alimente, dulciuri, jucării, hăinuţe şi diverse obiecte. În prima zi au fost vizitate comuna Birda şi Sângeorge, sat aparţinător. Întâmpinaţi cu zâmbete, în ciuda greutăţilor de zi cu zi, „spiriduşii viola” au simţit deja că se merită tot efortul acestor zile. Ziua 2 a fost dedicată comunei Voiteg, o altă locaţie care ne-a atins. Iar în ziua 3 Tomnaticul ne-a impresionat la fel de mult. Ziua 4 trebuia să fie ultima a Acţiunii de Crăciun din acest an. Am fost iarăşi Moş Crăciun pentru prietenii noştri cărăşeni din comuna Măureni şi satul apropiat – Şoşdea. De asemenea, de partea cealaltă a graniţei dintre judeţele bănăţene, s-a ajuns în comuna Tormac şi satele Şipeţ şi Cadăr. Şi, pentru că sacul nu era gol, astăzi, 24 decembrie, de Ajun s-au adăugat pe lista noastră şi câteva familii din satul timişean Jdioara.
„A fost o acțiune reușită, dar eram convins c-așa va fi, pentru că familia Poli este mare și mereu dispusă să ajute. A dovedit asta încă o dată și vreau să le mulțumesc tuturor pentru donații, implicare și ajutor, sunt convins c-am făcut fericiți și anul aceste atâtea suflete. Mulțumiri lui Brian (n.r. Brian Filimon, fostul jucător al Politehnicii, actual primar al comunei Măureni), preoților din Birda și Voiteg, cât și asistentelor sociale de la Tomnatic și Tormac, pentru ajutorul acordat, mulțumim sponsorilor și mult respect pentru voluntarii Druckeria, mă înclin în fața voastră, Moș Crăciun alb-violet există prin voi”, Adrian Sereţan, secretar AST Druckeria.
Nu putem să încheiem fără a le mulţumi tuturor celor care au contribuit la reuşita Acţiunii de Crăciun 2021: AST Druckeria, Peluza Sud Timişoara, Academia Politehnica Timişoara, Politehnica Femina, DialogData, Mewi, Autonom, SC Mi Tam Air Conditioners SRL, SCM OHMA Timişoara şi tuturor poliştilor şi oamenilor cu suflet mare care au donat!
Mai multe fotografii de la Acţiunea de Crăciun 2021 puteţi găsi pe pagina de Facebook a Druckeriei.