Politehnica Timişoara primeşte sâmbătă, pe arena „Electrica”, replica ultimei clasate Gloria Lunca-Teuz Cermei, în etapa a IV-a a Ligii 3. Alb-violeţii speră să obţină primul succes în campionat şi de pe teren propriu, în ciuda absenţelor din defensivă.

„O săptămână în care a trebuit să ne dăm seama ce am greşit la Lotus. În care a trebuit să încercăm să remediem lucruri şi o săptămână în care am muncit pentru ca la meciul cu Cermei să fim în cea mai bună formă şi să avem cel mai bun joc pe care-l putem face la ora actuală. Nici noi nu suntem în cel mai bun moment şi atunci clar va fi un meci în care ambele echipe îşi vor dori să câştige. Şi noi ne dorim din tot sufletul să facem asta, muncim pentru asta. Şi sperăm ca la final să ieşim învingători! Cermei este o echipă periculoasă pentru că e o echipă care, din ce am înţeles, a adus în vestiar un om nou – în persoana lui Roland Nagy – cu atâta experienţă, poate fi un plus pentru ei şi atunci pot fi mai periculoşi”, a declarat Cristian Gălan, antrenorul principal al Politehnicii Timişoara.

Săptămâna aceasta echipa noastră s-a pregătit inclusiv pe terenul sintetic de la Baza 2 a Politehnicii. „Luni am reuşit să facem pe Dan Păltinişanu, marţi era impracticabil pentru că a plouat foarte mult. De aceea ne-am mutat pe terenul sintetic, pentru a ne putea face antrenamentul în cele mai bune condiţii. Am revenit între timp pe Dan Păltinişanu…”, a explicat Cristi Gălan.

Poli are mai multe absenţe din compartimentul defensiv pentru acest joc. Din păcate verdictul medical primit la începutul săptămânii de Radu Ciurel, ieşit accidentat la Sânmartin (în 1-2 cu Lotus B. Felix) a fost entorsă de gradul 3, ceea ce înseamnă că absenţa sa de pe teren va fi destul de îndelungată: „El e în tratament, poartă o orteză, nu se ştie exact cât timp va lipsi. Huminic se antrenează separat. Erceanu a intrat cu echipa de ceva timp, a şi jucat la juniori câteva minute. Marco Lazăr e suspendat pentru că a luat cartonaş roşu la juniori. În rest suntem în regulă. Din păcate acolo (n.r. în compartimentul defensiv) stăm mai prost din punct de vedere numeric, pentru că l-am pierdut pe Radu, acum Marco este suspendat. Acolo suntem mai puţini, dar în rest băieţii sunt în regulă”.

„Mă aştept ca băieţii să aibă o reacţie foarte bună, mă aştept să punem presiune pe adversar din primul minut şi să reuşim ca la final să ne bucurăm!”, Cristian Gălan, antrenor principal Politehnica Timişoara

Partida Politehnica Timişoara – Gloria Lunca-Teuz Cermei se dispută sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 17.00, pe stadionul „Electrica” (meciul va fi transmis pe YouTube). Înaintea acestui joc alb-violeţii sunt pe 9, cu două puncte, în timp ce adversarii din Arad ocupă ultima poziţie, cu niciun punct acumulat până acum în Seria 9 a Ligii 3.

Suporterii care-şi doresc să asiste la toate meciurile de acasă ale alb-violeţilor pot să-şi achiziţioneze în continuare abonamente la un preţ modic. De asemenea, biletele pentru jocul următor sunt disponibile AICI.