Politehnica a încheiat vineri cantonamentul de vară. Înainte de a lua drumul Timișoarei, alb-violeții s-au deplasat din Austria în Slovenia, la Beltinci, pentru a întâlni prim-divizionara saudită Al-Faisaly. A fost un joc spectaculos, încheiat cu victoria formației noastre, scor 4-3. La final, antrenorul Dan Alexa a vorbit despre acest joc, precum și despre stagiul de pregătire desfășurat înaintea startului Ligii 2.

„O nou promovată în prima ligă din Arabia, o echipă cu jucători internaționali cu foarte multe selecții – o echipă bună, ne-a pus probleme la început de joc. Au și înscris de două ori, până în minutul 20 era 2-0 pentru ei. Apoi am avut o atitudine foarte bună. Am reușit să înscriem patru goluri. Dar pe lângă cele patru goluri cred că am am mai avut două-trei situații foarte mari. Una peste alta, repet, un ultim joc pentru care am și mers cu autocarul aproape trei ore, n-am avut prospețime, dar îmi felicit echipa, pentru că într-adevăr am făcut un joc bun, un joc convingător. Și am fost echipa care la un moment dat am presat foarte sus și am reușit să înscriem patru goluri împotriva unei echipe bune, foarte bune!”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.

„Am schimbat, dar atitudinea lor a fost corectă, îmi felicit jucătorii pentru că tot timpul, ultimul amical, și de la teren să pleci acasă, de obicei găsește jucătorii mai deconcentrați, toată lumea se gândește la acasă, dar n-a fost cazul. Cred că am avut atitudinea corectă și asta mă bucură foarte mult”, a adăugat tehnicianul alb-violeților.

Despre cantonamentul desfășurat în perioada 14-24 iulie, la Mönichkirchen (Austria):

„Au fost condiții foarte bune. Am avut liniște, am avut parte de adversari foarte buni. Acum, cel mai important, e să păstrăm tonusul, ne întoarcem acasă, sper să păstrăm tonusul. Sper să rămânem la fel de motivați pentru că începe campionatul, întâlnim o echipă bună, chiar foarte bună a Ligii 2. Cu un antrenor care a fost aici, la Poli (n.r. Nicolae Croitoru). O să avem două zile libere apoi intrăm în linie dreaptă pentru jocul cu Chindia”.