Politehnica Timișoara revine pe „Știința”, pentru un duel extrem de interesant. Duminică, de la ora 14:00, alb-violeții se vor duela cu a doua clasată, AFC Hermannstadt, formație pregătită de timișoreanul Alexandru Pelici și în lotul căreia se regăsește golgeterul din sezonul trecut al Politehnicii, Ștefan Blănaru.

Antrenorul principal al formației timișorene, Antonio Foale, spune că elevii săi vor face tot posibilul să obțină victoria, în fața grupării antrenate de un bun prieten al său.

„E un meci ca oricare altul, pentru care ne pregătim cât putem de bine. Facem tot posibilul să obținem o victorie duminică. Alex Pelici e și un prieten bun al meu, îl cunosc foarte bine ca om și văd că e un antrenor foarte priceput, cu rezultate foarte bune. Suntem prieteni, cum am spus, dar doar până la meci, și apoi după meci!”, a declarat Foale.

În urma ninsorii abundente așternute noaptea trecută, suprafața de joc de pe „Știința” e, în acest moment, complet acoperită de zăpată. Astăzi, la ora 17:00, suporterii sunt așteptați din nou să dea o mână de ajutor la deszăpezire, însă chiar și așa, terenul nu se va prezenta în condiții ideale duminică, la ora jocului.

„Terenul e așa cum este, dar nu avem ce face și trebuie să ne adaptăm la condițiile care sunt. Altă soluție nu avem… Cu siguranță, va fi mult mai greu pentru ambele echipe, astfel că nu ne putem aștepta la un joc spectaculos, ci mai mult la unul de angajament”, a mai spus Foale.

Tehnicianul în vârstă de 54 de ani a recunoscut că a avut emoții mari la meciul de luni, de la Mioveni, primul pentru el în calitate de antrenor principal la nivelul eșalonului secund.

„Am avut emoții. Bineînțeles, emoții sunt la orice meci, indiferent de nivel, însă luni, la Mioveni, emoțiile au fost excesive. Mi-am cam înghițit și limba, dar cred că nu am transmis emoțiile mele și jucătorilor. Am încercat să mă stăpânesc cât am putut. Dar, până la urmă, dacă nu ai emoții, înseamnă că nu trăiești”, a mărturisit Foale.

Pentru meciul de duminică, vor reveni la dispoziția antrenorului principal fundașul Ioan Mera și mijlocașul Adrian Poparadu. În schimb, va lipsi Cristian Scutaru, pentru cumul de cartonașe galbene, iar Giuricici este incert, din cauza unei accidentări suferite la meciul de luni de la Mioveni.

Partida Politehnica Timișoara – Hermannstadt va avea loc duminică, de la ora 14:00, pe stadionul „Știința”, și va fi televizată pe Digi Sport.