Atât fundaşul central Gabriele Germinio, cât şi mijlocaşul ofensiv Ionuţ Bătănaşi, au semnat pe un an de zile cu Politehnica. Cel din urmă, cu opţiune de prelungire pentru încă o stagiune.
Gabriele Germinio s-a născut pe 4 mai 1998, la Crotone (Italia). A jucat de-a lungul carierei la Isola Capo Rizzuto, Rende Calcio 1968, Foggia 1920, US Bitonto şi Athletic Carpi. Sezonul trecut a evoluat în Serie D, în prima parte pentru Bitonto (trei partide de campionat plus o prezenţă în Cupă), în a doua pentru Athletic Carpi (patru meciuri de campionat / două în Cupă). Cel mai mult a jucat în Serie C (L3 Italia) – 82 de partide: 27 prezenţe şi un gol marcat pentru Foggia; 55 pentru Rende, unde a avut şi două assist-uri contabilizate.
„Sunt foarte fericit să fiu aici şi voi da tot ce am mai bun pentru această echipă. Îi aştept pe suporteri la stadion şi sper ca acest sezon să fie bun pentru noi şi pentru întreg oraşul Timişoara!”, Gabriele Germinio
Ionuţ Cristian Bătănaşi s-a născut pe 4 mai 2003, la Bucureşti. A crescut la Dinamo şi FCSB. Este mijlocaş ofensiv şi poate evolua atât în zona centrală, cât şi în banda stângă. A mai evoluat în străinătate la SPAL U17 (Italia) şi Boavista U23 (Portugalia). A evoluat de asemenea la nivelul reprezentativelor naţionale Under 15 şi Under 17 ale României, unde a fost coleg şi cu tineri din pepiniera noastră, precum Denis Radu, Alex Gaşpar sau Ralf Kuhn.
„Mă simt foarte bine la Timişoara, colegii m-au ajutat să mă intergrez foarte bine şi cred că în acest sezon vom face o figură frumoasă ca echipă. Eu voi da totul pe teren ca să aduc un plus echipei noastre”, Ionuţ Bătănaşi
Benvenuto, Gabriele!
Bine ai venit, Cristian!